Consilierul din Drăguțești, la spital după percheziții


Consilierul local, Ion Bârsanu, cercetat într-un dosar de furt, fiind acuzat că ar fi luat acasă motoarele celor două ambulanțe din curtea Primăriei Drăguțești, a mers la spital, după perchezițiile efectuate de polițiști, astăzi, la locuința sa. Acesta a acuzat dureri în piept, însă medicul cardiolog a stabilit că nu are probleme de sănătate.

“A fost în UPU. S-a prezentat la UPU cu niste acuze subiective. A afirmat că ar fi făcut un puseu hipertensiv acasă, nu s-a confirmat la spital și cu o durere în piept, care nu s-a confirmat, s-au făcut analize. A fost trimis la consult cardiologic, nu a depistat nimic în neregulă medicul cardiolog. A plecat acasă, însoțit de fiu”, a declarat Ion Borhină, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.

În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat cele două motoare.

”Astăzi, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au descins la o locație de pe raza localității Drăguțești, fiind vizată o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt. Polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară, la locuința unui bărbat de 59 de ani, din localitate, ocazie cu care au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor două motoare având cutiile de viteze aferente şi mai multe componente şi subansamble auto, despre care există suspiciunea rezonabilă că provin din săvârșirea infracțiunii de furt. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul ca bunurile ar fi fost sustrase în perioada septembrie – octombrie 2017, de la două autospeciale inscripţionate cu textul «Ambulance», aflate în curtea Primăriei comunei Drăguţeşti. Bunurile ridicate cu ocazia percheziţiei au fost predate Primăriei comunei Drăguţeşti, până la finalizarea cercetărilor, prejudiciul ridicându-se la peste 200.000 lei. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, urmând ca după administrarea materialului probator să fie propuse măsuri legale”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.



Cititi tot articolul