Consilierii vor să achite cauţiune ca să nu dea banii la Pandurii   


Consilierii locali din Târgu Jiu  au decis în şedinţa de luni să plătească o cauțiune, ca să oprească executarea silită a sumei de 2.800.000 lei către clubul Pandurii Târgu Jiu. Pandurii a câştigat şi la Curtea de Apel Craiova procesul contra asociaţilor clubului, iar decizia este executorie.

Clubul Pandurii Târgu Jiu a câștigat în instanță, mai întâi la Tribunalul Gorj, apoi la Curtea de Apel Craiova, suma de 3,3 milioane de euro, sumă care reprezimtă cotizaţii restante de la cei cinci membri asociaţi, Complexul Energetic Oltenia, Consiliul Județean Gorj, Consiliul Local Târgu Jiu, USMO și ARTEGO.  Din suma câştigată de Pandurii, suma stabilită ca urmând să fie plătită de Consiliului Local Târgu Jiu este de de 2.861.747,68 lei, iar clubul Pandurii a anunţat deja executarea conturilor  datornicilor.

Consilierii municipali din Târgu Jiu au aprobat în şedinţa de luni achitarea unei cauțiuni de 16.300 de lei, pentru a opri executarea conturilor în favoarea Clubului Pandurii.

Pe ordinea de zi s-a aflat un proiect prin care s-a decis atacarea cu recurs a hotărârii Curţii de Apel Craiova, care obligă Consiliul Local să achite aproximativ trei milioane de lei, care reprezintă cotizații restante către clubul Pandurii în perioada 2014 – 2017. „Hotărârea Curții de Apel Craiova va fi atacată cu recurs. Noi vom depune o cerere privind suspendarea sentinței civile. La articolul 3, proiectul stabilește obligativitatea bugetării a 16.300 lei, cauțiune care trebuie depusă, altfel acțiunea se respinge. De asemenea, mai trebuie achitată o taxă de 1.000 de lei, taxă de timbru”, a fost explicația consilierilor în şedinţa de luni, când  proiectul a fost aprobat, cu majoritate simplă.

Reprezentanții clubului Pandurii au demonstrat cu documente în instanţele de la Târgu Jiu şi Craiova că membrii asociaţi nu au mai achitat, timp de trei ani, cotizațiile la care s-au obligat printr-un act asumat de reprezentanţii  celor cinci entităţi. Pandurii a câştigat mai întâi o sumă de aproximativ 2 milioane de euro la Tribunalul Gorj, dar la Curtea de Apel Craiova cei de la Pandurii au prezentat documente noi şi magistraţii le-au dat din nou câştig de cauză, mărind suma ce revine clubului la 3,3 milioane euro. Curtea de Apel Craiova a stabilit, în data de 18 septembrie, ca asociații clubului Pandurii să plătească 15.000.000 lei, astfel: Complexul Energetic Oltenia: 6.398.608,88 lei; Consiliul Local Târgu Jiu: 2.861.747,68 lei; Consiliul Județean Gorj: 769.543,23 lei; societatea ARTEGO: 4.898.219,86 lei și Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia (USMO): 516.983,76 lei.

Pandurii a demarat procedura de executare silită pentru că la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie părţile nu mai pot aduce alte probe decât cele prezentate deja la dosar, iar clubul Pandurii a demonstrat deja în două instanţe că  are de primit aceşti bani.



Cititi tot articolul