Consilier local din Drăguțești, reținut pentru că a furat motoarele și piesele de la două ambulanțe



Un
consilier local din comuna Drăguțești a fost reținut de polițiști pentru 24 de
ore, sub acuzația de furt. Ion Bârsanu a fost introdus în Centrul de Reținere
și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Acesta este acuzat că a furat două moatoare
de la două ambulanțe care fuseseră donate Primăriei Drăguțești.

Polițiștii
gorjeni au făcut ieri două percheziții domiciliare, iar motoarele ambulanțelor
au fost găsite și restituite primăriei. „Polițiști din cadrul Poliției
Municipiului Târgu Jiu au descins la o locație de pe raza localității
Drăguțești, fiind vizată o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt.

 Polițiștii au efectuat o percheziție
domiciliară, la locuința unui bărbat, de 59 de ani, din localitate, ocazie cu
care au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor două motoare
având cutiile de viteze aferente şi mai multe componente şi subansamble auto,
despre care există suspiciunea rezonabilă ca provin din săvârșirea infracțiunii
de furt.

 Din cercetările efectuate de polițiști, s-a
stabilit faptul ca bunurile ar fi fost sustrase în perioada septembrie –
octombrie 2017, de la două autospeciale inscripţionate cu textul ,,Ambulance”,
aflate în curtea Primăriei Comunei Drăguţeşti.

Bunurile
ridicate cu ocazia percheziţiei au fost predate Primăriei Comunei Drăguţeşti,
până la finalizarea cercetărilor, prejudiciul ridicându-se la peste 200.000
lei.

 În cauză, polițiștii continuă cercetările sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, sub supravegherea Parchetului de pe
lângă Judecătoria Târgu Jiu, urmând ca după administrarea materialului probator
să fie propuse măsuri legale“, a spus Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al
Poliției Gorj.

Primarul
a constatat că din ambulanțe mai rămăseseră doar caroseriile

Primarul
comunei, Ion Popescu, a sesizat poliția după ce s-a trezit că ambulanțele
fuseseră golite de piese și mai rămăseseră doar caroseriile. „M-am plâns când
eram la biserica din Cârbeşti de această situaţie şi a venit un cetăţean la
mine şi mi-a spus că le-a încărcat la un consilier care i-a spus că primăria
i-a vândut ambulanţele. A spus că le-a încărcat cu tractorul şi i-a dus
piesele“, a spus primarul Ion Popescu.

Articolul Consilier local din Drăguțești, reținut pentru că a furat motoarele și piesele de la două ambulanțe apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul