Condescu, reacție la declarațiile liderilor PSD Gorj despre Pandurii

https://gorjeanul.ro/


Mai mulți lideri ai PSD Gorj, în frunte cu fostul președinte Florin Cârciumaru, au declarat în ultimele zile că angajamentele financiare pe care asociații de la Pandurii și le luau față de club erau „doar pe hârtie”, pe motiv că doar așa echipa putea fi licențiată. Declarațiile lor au stârnit în cele din urmă reacția lui Marin Condescu, principalul creditor al echipei în momentul de față și fost președinte al clubului, care a susținut mereu că datoriile neplătite de asociați erau prinse totuși în bugetele anuale ale fiecărei instituții în parte. Banii nu ajungeau însă și la bugetul echipei și de aici s-a intrat în starea de insolvență, asociații făcând parcă intenționat acțiuni menite să omoare echipa fanion a Gorjului. Acum, când noul stadion este aproape de inaugurare și Pandurii va juca din nou pe terenul care a consacrat-o cu ani în urmă, scandalurile în jurul echipei par să renască și mai abitir, chiar dacă nimeni nu a explicat ce s-a întâmplat cu milioanele de euro pe care clubul le avea în conturi în 2014, după debarcarea lui Condescu.„Din momentul în care ai făcut un buget pentru club, pe care l-ai prezentat și în baza căruia ți-ai stabilit toate cheltuielile, inclusiv contractele cu jucătorii, l-ai dus la Federația Română de Fotbal și l-ai prezentat ai primit dreptul de a activa în Liga I. Sunt documente semnate oficial și în baza lor s-au virat bani. Ori cred că nu își dau seama ce declară ori au intrat în perioada nebună. Totul s-a întâmplat după 2014. Sunt acte oficiale, documente prinse în bugetele fiecărui membru asociat. Sumele deveneau obligatorii și creau obligații pentru club, te prezentai cu ele la ANAF pentru impozite. Mi-e teamă că s-a ajuns la insolvență pentru că au făcut falsuri și au păcălit peste 200 de oameni , precum și societățile care acordau servicii pentru Pandurii. Clubul făcea contracte cu personalul, cu jucătorii, în baza angajamentelor asumate de ei. Nu erau documente făcute la mișto, cum lasă ei să se înțeleagă. În baza lor reprezentanții în AGA și în Consiliul de Administrație de la fiecare membru asociat în parte au primit diverse sume de bani. Fostul vicepreședinte Florescu de la Consiliul Județean, viceprimarul Popescu, au fost plătiți în funcțiile pe care le-au ocupat la club în baza acestor angajamente. Ei de unde au luat bani, din promisiuni sau de la alți fraieri care și-au onorat promisiunile pentru că au înțeles care este cu adevărat obligația lor?”, susține Condescu. Viceprimarul Adrian Tudor a declarat și el în aceste zile că Marin Condescu își va pune în cap un oraș întreg dacă va executa conturile Complexului Energetic Oltenia, ale Consiliului Județean, Consiliului Local și ale Artego pentru a recupera peste 3 milioane de euro pentru Pandurii, așa cum au decis instanțele de judecată. Principalul creditor al clubului este de părere că declarația viceprimarului va avea și ea consecințe. „Toate aceste declarații ne ajută să demonstrăm că după 2014 a fost bătaie de joc cu banii de la Pandurii. Poate ne spune domnul viceprimar unde s-au dus banii care erau bugetați de fiecare instituție în parte și nu au mai ajuns și la club. CEO avea bugetul stabilit și aprobat prin Hotărâre de Guvern inclusiv cu sumele alocate pentru Pandurii. Banii nu au ajuns însă la club, iar acum Pandurii e în insolvență. Din 2017 nimeni nu a mai dat nici un ban la Pandurii, iar Consiliul Local e la masa credală a clubului pentru datorii neachitate. Nu știu de ce oameni care ne reprezintă în administrație sau Parlament comentează hotărârile judecătorești. Cauza pentru care lupt eu este cauza tuturor celor care țin cu Pandurii. Celorlalți, care nu sunt cu echipa, sănătate și minte să le dea Dumnezeu”, mai spune fostul președinte de la Pandurii.
Gelu Ionescu



Cititi tot articolul