Două persoane condamnate la închisoare au fost “ridicate” de polițiști, direct de pe stradă. Oamenii legii i-au dus direct în penitenciar, acolo unde își vor ispăși pedepsele, la care au fost condamnați.
Doi bărbați, dați în urmărire, după ce au fost condamnați, au fost prinși de polițiștii gorjeni. Angajații Serviciului de Investigații Criminale au depistat un bărbat de 49 de ani, din comuna Brănești, urmărit la nivel național. Acesta era condamnat la 3 ani și 2 luni de detenție. Bărbatul a fost acuzat de comiterea unor infracțiuni economice. Poliţiştii din Novaci au pus și ei în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an și 6 luni, emis pe numele unui bărbat de 48 de ani, din comuna Baia de Fier, pentru infracţiunea de furt.
Cei doi bărbaţi au fost încarceraţi în Penitenciarul Târgu Jiu, unde își vor ispăși pedepsele la care au fost condamnați.
Articolul CONDAMNAȚI LA ÎNCHISOARE, RIDICAȚI DE PE STRADĂ apare prima dată în Tele 3.