Doi tineri din Slivilești și-au primit acum pedeapsa din partea judecătorilor pentru o bătaie pe care i-au aplicat-o unui consătean de-al lor în urmă cu aproape doi ani. Mihai Cristian Rotaru și Grigore Cosmin Rotaru, acesta minor la vremea respectivă, au pledat vinovați în fața instanței și și-au recunoscut faptele, beneficiind astfel de o pedeapsă mai blândă. Primul dintre ei s-a ales cu o condamnare de 3 ani, prin contopire, executarea fiind suspendată și înlocuită cu un termen de încercare de 4 ani. În tot acest interval de timp, bărbatul trebuie să fie la dispoziția autorităților judiciare și să își justifice sursele de existență. La acestea se mai adaugă obligația de a presta 100 de zile de muncă în folosul comunității. Pe parcursul celor 4 ani, Rotaru are de respectat și interdicția care îl ține departe de cârciumile în care ar putea face scandal, magistrații dispunând în cazul său suspendarea „dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a se afla în locuri de distracţie-agrement din categoria baruri, restaurante, cluburi, discoteci şi pab-uri unde se consumă băuturi alcoolice”. Pentru celălalt inculpat instanța a dispus o altfel de pedeapsă. „Aplică inculpatului minor măsura educativă neprivativă de libertate prevăzută de art. 119 C.pen. respectiv consemnarea la sfârșit de săptămână pe o perioadă de 8 săptămâni. În baza art. 121 C.pen. pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate inculpatul minor trebuie să respecte următoarele obligații: c) să nu se afle în barurile, cafe-barurile, restaurantele, la manifestările sportive sau culturale aflate sau organizate pe raza comunei Slivilești”. Inculpatul major a fost obligat, în schimb, să suporte despăgubiri de aproape 4000 de lei către echipajele medicale și spitalele care au intervenit pentru a acorda îngrijiri medicale victimei sale. Inculpații mai au de suportat cheltuieli judiciare de câte 1800 de lei, respectiv, 1700 de lei, sentința nefiind definitivă.
Gelu Ionescu