Un bărbat din Telești a fost condamnat de magistrați pentru că ar fi furat de pe proprietatea sa bunuri care nu îi aparțin și care, culmea, i-au mai distrus și sănătatea. Nicolae Dogaru are proprietatea în imediata vecinătate a unei foste balastiere, dezafectată însă de câțiva ani de zile. Stația de alimentare cu energie electrică a fost amplasată pe terenul acestuia, iar la final, după ce localnicii au început să fure cam tot ce se putea de pe la balastiera dezafectată, Dogaru a încercat și el să valorifice ce se putea de prin componentele stației respective. Spre ghinionul său, stația era încă sub tensiune și bărbatul s-a electrocutat, rămânând cu sechele pentru tot restul vieții. În aceste împrejurări, reprezentanții firmei care deținea balastiera au fost nevoiți să depună plângere la poliție pentru furt și așa s-a ajuns la o anchetă care acum i-a adus lui Dogaru și o condamnare, în fața instanței bărbatul recunoscând faptele de care este acuzat. „Stabileşte pentru inculpatul Dogaru Nicolae pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. (…)Amână aplicarea pedepsei rezultante de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani. (…) Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Dogaru Nicolae trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului Dogaru Nicolae să execute obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 zile la una dintre două instituţii aparţinând U.A.T. Teleşti(Primăria Teleşti/Consiliul Local Teleşti)”, se arată în decizia instanței, care nu este definitivă. Bărbatul mai are de achitat și 1000 de lei către firma ce avea balastiera, statul urmând să primească și el de la inculpat aproape 500 de lei drept cheltuieli judiciare.
Gelu Ionescu