Președintele PLUS, Dacian Cioloș, a anunțat organizarea, în viitorul apropiat, a unui dezbateri pe teme de energie, la care să participe comisarul european pe acest domeniu, Kadri Simson. Principalele probleme discutate vor fi legate de Complexul Energetic Oltenia.
“Am discutat despre problemele cu care se confruntă judeţele Vâlcea şi Gorj, prin prisma stării precare a mineritului şi a situaţiei Complexului Energetic Oltenia. În viitorul apropiat, vor organiza și un eveniment legat de Energie, la care voi invita și comisarul european pe acest domeniu, Kadri Simson, pentru a discuta despre viitorul companiilor energetice din regiune”, a anunțat Dacian Cioloș pe pagina de socializare.
Complexul Energetic Oltenia este într-o situație precară, după ce a avut pierderi de peste 200 de milioane de euro anul trecut, iar cele de anul acesta se anunță a fi chiar mai mari. De data aceasta, problema nu este doar a celor 13.000 de locuri de muncă puse în pericol, ci este legată de siguranța energetică națională, România neavând capacități de producție care să înlocuiască termocentralele pe cărbune din Oltenia.
Cioloș a anunțat constituirea unor grupuri de lucru pentru găsirea de soluții. “Urmează să se creeze grupuri comune de lucru ale responsabililor de politici publice ale filialelor din zonă pentru elaborarea unor proiecte comune de dezvoltare regională”, a menționat președintele PLUS. (A.A.)