Certificatul de carbon va crește la 44 de euro


Presa economică a prezentat fragmente din documentul care va sta la baza mecanismului de sprijin al Complexului Energetic Oltenia în vederea achiziționării certificatelor pentru emisii de gaze cu efect de seră.

Potrivit documentului, prețul certificatului va crește constant. “Începând cu trimestrul IV 2017, în contextul noii Directive EU-ETS, prețul certificatelor de CO2 a crescut de la 7 la peste 29 euro/certificat, în continuare cu trend crescător, devansând prognozele făcute de Comisia Europeană și alte instituții europene înainte de demararea noii directive, prognoze care arătau o creștere lentă, liniară, până la 30-35 euro/certificat în 2030”, se arată în document.

Actualele prognoze arată o creștere a prețului certificatelor de CO2 de la o medie de 27,5 euro în 2019 la circa 44 euro în 2024.

“În aceste condiții, pentru a putea compensa, prin prețul energiei electrice, creșterea peste 27-29 euro/certificat, ar trebui ca prețul energiei electrice produse de CE Oltenia și vândute pe piața românească de energie în prezent să fie majorat la valori de peste 300 lei/MWh, iar la o creștere preconizată de circa 44 euro/certificat, prețul aceleiași companii să fie de peste 380 lei/MWh. Fără transferul costurilor cu certificatele de CO2 în prețul energiei electrice, s-ar aduce asupra CE Oltenia riscul de intrare în insolvență și ulterior în faliment, închizându-se capacitățile respective din motive care țin de pierderi financiare și incapacitate de plată.”, se mai arată în documentul citat.

Pentru evitarea aplicării de amenzi de 100 euro/certificat în cazul neconformării, CE Oltenia a reușit să se conformeze în totalitate pentru anul 2018, dar cu costuri foarte importante datorită lipsei posibilităților de garantare.

Cheltuielile aferente certificatelor CO2 pentru anul 2018 au reprezentat 45% din cifra de afaceri a CE Oltenia.

Pentru anul 2019, societatea poate achiziționa din surse proprii doar 3 milioane de certificate din cele 12,2 milioane necesare în condițiile în care prețul mediu al certificatelor va fi de 27 euro/certificat. Deficitul de cashflow este estimat la circa 1,2 miliarde lei.

Astfel, cheltuielile aferente certificatelor de CO2 pentru anul 2019 estimate reprezintă 51% din cifra de afaceri a CE Oltenia. (A.A.)



Cititi tot articolul