CEO plătește în continuare certificatele verzi

http://feedproxy.google.com/



Complexul Energetic Oltenia (CEO) plătește și în prezent certificatele verzi, cu toate că, în urmă cu un an, senatorul Florin Cârciumaru dădea asigurări că a fost votat un proiect de lege, iar unitatea economică nu va mai achita această taxă. Suma care ar fi fost economisită în acest fel se ridică la aproximativ cinci milioane de euro. Legea nu a mai ajuns să se aplice.

Manu Tomescu, liderul de sindicat la termocentrala Rovinari, a declarat la Gorj Tv, că tot ce se promisese în urmă cu un an nu s-a respectat: „Dincolo de toate aceste taxe înseamnă taxe pe munca noastră. Nu este o taxă pusă pe Directorat, pe președintele Directoratului, președintele Consiliului de Supraveghere. Sunt taxe puse pe munca minerilor și energeticienilor. Îmi doresc să se trezească odată și colegii noștri, adică mă refer la simpli militanți sindicali și la liderii de organizații, și să mergem peste ei. Dacă ar fi după mine, noi nu ar trebuie să plecăm din stradă până când nu se va rezolva ceva“.

Articolul CEO plătește în continuare certificatele verzi apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul