CEO a fost amendat în două rânduri de ITM Gorj



Complexul
Energetic Oltenia a fost amendat, săptămâna trecută, de către inspectorii de
muncă din cadrul Serviciului Securitate şi Sănătate în Muncă al ITM Gorj cu
două amenzi în valoare de 8.000 de lei pentru încălcarea normelor de securitate
şi sănătate în muncă.

Un
grav accident de muncă a avut loc la Cariera Roșiuța, în urmă cu aproximativ o
săptămână. Doi lucrători au căzut de la înălțime, după ce o bară de protecție
s-a rupt. Aceștia au căzut de la peste patru metri și au ajuns la spital.

Ultimul deces a avut loc în urmă cu câteva zile

Complexul
Energetic Oltenia este amendat de mai multe ori pe an din cauza nerespectării
normelor de securitate în muncă. Numărul accidentelor de muncă soldate cu
decese este tot mai mare. Ultimul angajat care și-a pierdut viața a fost Daniel
Săceanu, de 49 de ani, care a fost victima unui accident de muncă la Sucursala
Electrocentrale, a decedat la spitalul din Craiova. Acesta nu a supraviețuit
operației. Daniel Săceanu a căzut între vagoane și i-au fost amputate ambele
picioare. Accidentul de muncă a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Acesta era din localitatea Butoiești, județul Mehedinți. Accidentul a avut loc
la Secția de combustibil de la calea ferată uzinală a CEE Ișalnița. Salariatul
a căzut în momentul în care împingea către rampa de descărcare un șir de 10
vagoane.

Articolul CEO a fost amendat în două rânduri de ITM Gorj apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul