Centrul de permanență de la Bîlteni și-a schimbat locația


Cetățenii care se adresează Centrului de permanență din comuna Bîlteni trebuie să știe că de la începutul acestei luni, unitatea funcționează într-o nouă locație.

Medicii de familie, care au activitate la Dispensarul din Bîlteni, își fac acum gărzile într-o nouă locație. Centrul de permanență și-a mutat începând cu data de 1 mai activitatea tot în Bîlteni, însă în zona centrală, la parterul unui bloc, acolo unde funcționa deja cabinetul medicului de familie dr. Paula Pătruț. Motivul luării deciziei de mutare a Centrului de permanență este reprezentat de faptul că noua locație oferă standarde mai bune a serviciilor medicale. ,,Înainte medicii de familie de la Bîlteni își făceau gărzile în două locații, una dintre ele fiind la dispensar, acolo unde era și Centrul de permanență. S-a luat decizia schimbării destinației, tot în Bîlteni, însă la cabinetul medical ce funcționa într-un bloc. Acesta din urmă este mai dotat și îndeplinește toate cerințele desfășurării unui act medical corespunzător, astfel că medicii de familie își pot face mai bine activitatea”, a declarat Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj.Cei patru medici de familie care își desfășurau activitatea la vechiul Centru de permanență fac acum prin rotație gărzile în cadrul cabinetului medical al dr. Paula Pătruț, comasându-și toate dotările. ,,De la 1mai ne-am mutat la dr. Pătruț. Am comasat dotările din fiecare cabinet astfel încât să avem dotarea necesară pentru un centru conform legislației actuale. Rămân tot cinci medici de familie care profesează la acest centru. Cei patru care eram la dispensar vom funcționa tot acolo, însă când ne vine tura de gardă, ne-o facem la cabinetul dr. Pătruț. Direcția de Sănătate Publică Gorj este cea care se ocupă de toate cheltuielile cu salariile noastre, dar și cu cele de funcționare ale cabinetelor. Noul Centru de permanență întrunește toate condițiile și nu am avut de ales decât să acceptăm mutarea. Am cumpărat ceva dotare cam de 6.500 de lei în ultimul an (defibrilator 4.400 de lei, canapea de consultație, aspirator de secreții, trusele cu măști de resuscitare), dar nu aveam chiar tot ce trebuie, așa că am convenit să ne așezăm acolo”, a declarat Daniela Calotă, medic de familie în cadrul Centrului de permanență din Bîlteni.

20 de centre, în județ
Peste 350 de centre de permanenţă sunt în prezent la nivel național. Marea lor majoritate funcţionează în zonele rurale sau izolate, precum şi în zone urbane în locul camerelor de gardă ale spitalelor desfiinţate. Centrele de permanenţă au fost create pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare, dar ele reprezintă în acelaşi timp o soluţie privind accesul la servicii medicale de urgenţă pentru pacienţii din mediul rural. În aceste centre se salvează vieţi care altfel s-ar pierde până la intervenţia serviciilor de urgenţă specializate. La ora actuală, 20 de centre de permanenţă sunt funcţionale în judeţul nostru, în localităţi precum: Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Peştişani, Logreşti, Turburea, Prigoria, Târgu Jiu – trei centre, Tismana, Crasna, Tetila, Bîlteni, Târgu-Cărbuneşti, Ţicleni, Câlnic, Scoarţa, Căpreni şi Băleşti. În localităţile unde există centre de permanenţă este asigurată asistenţa medicală de către medicii de familie gorjeni începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15.00 – 08.00. Şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se efectuează în intervalul 08.00 – 08.00 a doua zi. Potrivit legislaţiei în vigoare, cuantumul sumelor primite de către cadrele medicale pentru activitatea desfăşurată în cadrul centrelor de permanenţă se face în funcţie de numărul orelor lucrate. În plus, medicul coordonator mai primeşte 15% pentru activitatea de coordonare, iar dacă centrul de permanenţă este organizat în cadrul unui cabinet medical privat, doctorul care deţine cabinetul, primeşte încă aproximativ 7 lei pe oră pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul