Cele 5 cariere din Gorj, pe care trebuia pus lacătul în perioada 2017-2023 scapă de închidere, conform noii strategii energetice pusă în dezbatere publică de Ministerul Energiei. Documentul precedent, cel întocmit de tehnocrați, prevedea închiderea carierelor Husnicioara (2017), Lupoaia (2019), Rovinari Est (2020), Gârla (2020) și Peșteana Nord (2023). În noua strategie, paragraful a fost scos. Liderii sindicali apreciază gestul guvernanților, speră că și-au dat seama că încă e nevoie de lignit în țară. Cer, însă, ca strategia să devină lege.
Dumitru Pârvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie, spune că, de-a lungul anilor, guvernanții au propus tot felul de strategii energetice, dar nu le-au transpus în acte normative. În vigoare este tot strategia din vremea guvernării Tăriceanu.
Pârvulescu
afirmă că este important ca strategia energetică să devină lege, pentru a
constitui bază în negocierile de la Bruxelles, pentru schema de sprijin în
vederea achiziționării certificatelor de CO2.
Nelu
Roșca, lider sindical la Cariera Roșiuța, cere și el ca noua strategie
energetică să treacă prin aprobarea guvernului.
Jan
Popescu, vicepreședinte Sindicatul Mine Energie Oltenia, consideră că noua
strategie este un semnal bun pentru mineritul din Oltenia.
Cariera mehedințeană Husnicioara trebuia închisă încă din 2017, dacă era pusă în aplicare strategia energetică a guvernului Cioloș. Aici, încă se muncește. Cu hopuri e drept, pentru că e nevoie de reparații și angajări de personal, spune Paul Constantinescu, liderul sindical din zonă.
Dacă, în 2016, voiau s-o închidă, acum guvernanții au prelungit licența de exploatare pentru Cariera Husnicioara cu încă 4-5 ani. O veste bună pentru cei peste 400 de angajați, spune sindicalistul Constantinescu.