Cel puțin jumătate dintre șefii Poliției pot fi schimbați oricând dacă nu se supun. Poliția Română, o structură „pe delegație”

Cel puțin jumătate dintre șefii Poliției pot fi schimbați oricând dacă nu se supun. Poliția Română, o structură „pe delegație”



Mai bine de jumătate dintre șefii diferitelor structuri din Poliție sunt interimari, adică poți fi schimbați oricând de superiori. Situația a fost descoperită după ororile de la Caracal, unde s-au înregistrat un val de demiteri. 63% din șefii din Ministerul Administrației și Internelor sunt interimari fără concurs, iar situația există de cel puțin trei ani, de când ministerul a fost condus de reprezentanta PSD, Carmen Dan.

Situația dramatică a Poliției Române și a Ministerului de Interne este prezentată într-o analiză efectuată de lumeapolitică.ro.

Un sfert din structurile teritoriale ale Poliției Naționale nu
au șefi.

Inspectoratele județene din Bistrița Năsăud, Botoșani,
Călărași, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți,
Olt, Sălaj, Vâlcea și București au la comandă interimari.
Aceștia funcționează pe bază de împuternicire, pot să fie
schimbați atunci când vor șefii și nu sunt respectați de
subalterni pentru că nu sunt considerați șefi de drept.

La cele 12 inspectorate în care șeful este incert se adaugă
alte nouă județe unde funcția de șef este ocupată prin concurs,
dar conducătorii polițiilor din orașele importante sunt
interimari.

Aiud, Pitești, Onești, Beiuș, Tecuci, Sighetul Marmației,
Sighișoara, Câmpina, Satu Mare sunt orașe din România care unde
mai marii de la interne au perpetuat interimatul pentru a-și asigura
obediența șefilor, arată sursa citată.

Peste jumătate din Poliția Română are șefi pe „delegație”

La nivel central, direcțiile Inspectoratului General al Poliției
Române funcționează pe bază de delegație. Din cele 33 de
structuri centrale ale IGPR 17 sunt conduse de persoane care au fost
delegate în funcțiile respective. Practic peste jumătate din
structurile centrale ale Poliției Naționale funcționează în
așteptarea unui șef.

Direcția de Investigații Criminale are și șeful și adjunctul
pe bază de delegație. Direcţia de Combatere a Criminalităţii
Organizate se află în aceiași situație de a funcționa cu doi
directori împuterniciți. Poliția Economică are numai directorul
adjunct interimar la fel ca și Poliția Rutieră.

Poliția Transporturi are șef numit fără concurs. În aceiași
situație se regăsește și șeful Unității Speciale de Analiză a
Informațiilor. Institutul Național de Criminalistică al IGPR are,
la rândul său, un adjunct numit fără concurs.

Celebra Direcție de Operațiuni Speciale care putea să o
localizeze pe Alexandra în câteva minute funcționează cu doi
adjuncți care nu au dat concurs pe funcție. „Mascații” au un
adjunct interimar la fel ca și direcția de Resurse Umane.

Direcția de Management, Direcția Juridică, Direcția de Afaceri
Europene Direcția de Logistică și cea de Comunicații se regăsesc
în aceiași situație.

Structura de Securitate, care trebuie să sesizeze problemele din
Poliția Română are, la rândul ei, un interimar la conducere.
Aceiași stare de fapt se regăsește și la Unitatea de Implementare
a Proiectelor.

63% din MAI este condus de interimari

La nivelul Ministerului Administrației și Internelor sunt 19
structuri în aparatul central. Dintre acestea 12 sunt conduse de
unul sau mai mulți interimari. Corpul de Control al Ministrului,
Direcția de Audit, Unitatea de Politici Publice, Direcția de
Resurse Umane, Direcția de Logistică, Direcția Juridică, Direcția
de Comunicații, Direcția de Afaceri Europene, Direcția de Fonduri
Nerambursabile, Direcția Medicală, Secretariatul General al MAI și
Oficiul de Date Personale sunt conduse de interimari.

Un număr de 23 de interimari se află din mandatul Carmen Dan.
Este vorba de directori general și directori adjuncți care
manageriază pe bază de delegație și răspândesc incertitudinea
în întreg ministerul.

Practic 63% din șefii Ministerului de Interne sunt interimari. Ei
pot fi schimbați oricând de conducerea politică.

Post-ul Cel puțin jumătate dintre șefii Poliției pot fi schimbați oricând dacă nu se supun. Poliția Română, o structură „pe delegație” apare prima dată în Libertatea.



Cititi tot articolul