La Cojani, localitate din judetul Gorj, exista cea mai mare plantatie de catina din Romania. Productia de anul acesta este una record, iar antreprenorul care a investit aici a decis sa recolteze si cu ajutorul drujbelor, caci arbustii au crescut foarte mult. Dupa ce sunt culese, fructele de catina sunt congelate rapid la minus 40 de grade! Un kilogram de fructe se vinde cu mai bine de 2 euro.
Plantaţia de cătină din satul Cojani se întinde pe 44 de hectare şi este cea mai mare din ţara noastră. Plantația de la Cojani aparține omului de afaceri din București, Ilie Potecaru, care a investit aici, în urmă cu câțiva ani, 1 milion de euro. Locul nu a fost deloc ales la întâmplare de antreprenorul Ilie Potecaru, care spune ca la Cojani nu este poluare. Antreprenorul a deschis o fabrica de procesare la Valenii de Munte si acolo face diverse produse din catina de la Cojani. Trei soiuri de cătină au început deja să dea roade, iar rezultatele sunt fantastice. În mod normal, producţia este, la un hectar, în jur de 6-8 tone de fructe. În acest an, recolta este una record: în jur de 25 de tone la un hectar şi asta în condiţiile în care multe fructe au rămas neculese în plantaţie.
„Acum patru ani am început să plantez primele 20 de hectare după care, în fiecare an, am început să pună 10 şi încă 10 şi am ajuns la 44 de hectare. Este eceptionala productia de anul acesta! Avem peste 4 metri şi jumătate creştere la arbusti, avem şi de cinci metri, dar media e undeva la 4 metri, 4,20. Culegem cam 20 de kilograme per pom. Cam 12 kg este media per pom. S-au dezvoltat foarte bine si avem chiar si foarfeci electrice si druje pe care le folosim la cules, caci au crescut foarte mult. Nu am auzit pe nimeni care culege folosind drujba! MUncim foarte mult, dar solul de aici este foarte bun, avem si sistem de irigatie. (…) Facem mai multe sucuri de cătină, mixuri de cătină cu miere, cu aronia, cu mure, soc, floare de soc. Suntem în mai multe supermarketuri, iar eu îmi doresc să vând în România. Mai am un contract cu Dubai, cu Japonia şi Germania, dar vând foarte puţin în Germania din cauza preţului”, a declarat, la Radio Infinit, antreprenorul Ilie Potecaru.
Investiţiile de până acum au fost din fonduri proprii. În prezent, Ilie Potecaru încearcă să obţină un milion de euro, bani europeni, să deschidă o linie de procesare şi în Gorj. „Bobita de catina are mai multa vitamina C fata de 6 portocale, este foarta foarte sanatoasa. (…) Intentionez sa deschid o fabrica si aici in Gorj”, a mai spus Ilie Potecaru.
Articolul Cea mai mare plantație de cătină se află în Gorj apare prima dată în Impact In Gorj.