CE Oltenia face 200 de disponibilizări. PNL Gorj cere DEMISIA lui Sorin Boza


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Printr-un comunicat de presă, PNL Gorj cere demisia conducerii CE Oltenia pe motiv că urmează să aibă loc ”concedieri politice”.

200 de mineri și energeticieni care nu fac politica PSD-ALDE vor fi dați afară de la Complexul Energetic Oltenia! PNL crede că cei care trebuie să plece sunt managerul Sorin Boza și directorii săi.

Complexul Energetic Oltenia a inițiat, astăzi, procedurile de concediere a 200 de persoane, începând cu 10 iulie, iar motivele oficiale și criteriile disponibilizărilor confirmă că actuala conducere, susținută de PSD-ALDE, este incompetentă și că urmează să facă, din nou, concedieri politice.

Partidul Național Liberal, filiala Gorj, solicită demisia conducerii companiei și numirea unor specialiști care să înțeleagă domeniul minier și energetic. PNL solicită directorului general, Sorin Boza, să posteze pe site-ul companiei bilanțul pe anul 2018 și apoi să plece din funcție.

Rezultatul negativ al companiei va pune semnul egal între managementul dezastruos al lui Laurențiu Ciurel, un alt membru PSD, și actuala conducere. Oamenii din companie înțeleg perfect la ce mă refer. Sorin Boza trebuie să-și ia cu el și directorii, unii de pe vremea lui Laurențiu Ciurel iar alții, protejați ai Olguței Vasilescu. PSD-ALDE trebuie să-și ia mâinile de pe această companie! Complexul are nevoie de oameni cu expertiză, care să știe ce trebuie să facă în cariere și termocentrale, pentru că se dărămă toate, și cărora să le pese de angajați, cei care susțin această activitate. Asta va face PNL atunci când va putea lua decizii!”, a declarat Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj.

Solicitarea demisiei este susținută de următoarele argumente: conducerea companiei energetice motivează concedierile din această vară, cu prețul certificatelor, reducerea livrărilor de cărbune și întârzierea adoptării hotărârilor de expropriere pe cauză de utilitate publică, adică propria incompetență .

În ceea ce privește prețul certificatelor, reamintim faptul că actuala conducere a avut în luna decembrie o ofertă fermă pentru achiziția de certificate la prețul de 5 euro și a refuzat, pentru ca ulterior să cumpere de la aceeași firmă, dar cu 20 de euro. Conducerea nu a explicat nici până acum de ce a luat această decizie proastă. PNL consideră că angajații nu trebuie să plătească, cu slujba, incompetența sau afacerile conducerii!

Nici motivele privind reducerea livrărilor și lipsa fronturilor de lucru nu pot fi acceptate, din moment ce Complexul Energetic Oltenia are multe hotărâri de expropriere pe utilitate publică, însă acestea nu sunt puse în aplicare. Iată un exemplu: la Cariera Jilț Nord, în patru ani, au eliberat 536 de mii de mp din 2, 3 milioane de mp, ceea ce arată, din nou, incapacitatea conducerii de a gestiona problemele companiei. În același timp, sunt cariere unde funcționează UN SINGUR excavator, toate celelalte fiind defecte.

Așadar, Complexul Energetic Oltenia nu are manageri cu viziune, ci doar angajați care încasează salarii mari pentru luarea unor decizii care duc la ruinarea societății. Mai mult, criteriile de concediere sunt neclare, de unde se deduce că aceste concedieri se vor face pe criterii politice.

„Alte măsuri convenite între părțile semnatare”, nu poate fi un criteriu de disponibilizare, ci este, de fapt, modul prin care sunt dați afară oamenii care nu fac politica PSD-ALDE.

Angajații știu că, în timp ce ei sunt dați afară, au fost angajate sute de persoane cu pile la PSD și ALDE, pentru care nu se mai aplică motivele privind prețurile mari la certificate sau lipsa livrărilor de cărbune.

PSD-ALDE pedepsește munca, din moment ce din companie vor fi dați afară cei care mai lucrează și în altă parte.
Concluzie: Ca să lucrezi la CEO, trebuie să fii la mâna PSD-ALDE!

Departamentul Comunicare al PNL Gorj”






Cititi tot articolul