CE FAC după decizia Curții de Apel privind BANII pentru Pandurii. Romanescu o pasează la CL, Popescu și Boza TAC


Marcel Romanescu se spală pe mâini, după decizia Curții de Apel privind banii pentru Pandurii, Cosmin Popescu și Sorin Boza tac. Curtea de Apel Craiova a admis, miercuri, apelul pe care clubul l-a formulat la decizia Tribunalului Gorj de anul trecut, prin care acționarii erau obligați la plata a circa 2 milioane de euro. Suma a fost mărită, iar Pandurii a obținut de la instanță aproape tot ce a solicitat. Deși sentința nu este  definitivă, este executorie. Gheorghe Pecingină, vicepreședintele PNL Gorj care a tot comparat Pandurii cu ”un mort pus în geam”, anunță că-și va face un tricou pe care va inscripționa mesajul ”Să vină banii la băieți!”.

Curtea de Apel Craiova a decis că acționarii Pandurii Lignitul Târgu-Jiu au de plată 15,5 milioane de lei defalcate astfel: Societatea Complexul Energetic Oltenia SA – aproape 64 de milioane de lei; Consiliul Local Târgu Jiu – 18 de milioane de lei; Consiliul Judeţean Gorj – aproape 800 de mii de lei; Artego- 480 de mii de lei iar Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia- 510 mii de lei.   

Primarul
Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, a pasat responsabilitatea în ograda Consiliului
Local.  

Romanescu consideră că banii care trebuie dați la Pandurii sunt un prejudiciu pentru bugetul Primăriei Târgu-Jiu, prejudiciu care ar trebui recuperat. Primarul liberal s-a întrebat dacă sumele respective au fost prinse în bugetele din anii în care Florin Cârciumaru și Aurel Popescu au condus municipalitatea.

Marcel
Romanescu a comparat situația de la Clubul Pandurii Târgu-Jiu cu cea de la
Întreprinderea de Drumuri și Poduri, ambele intrate în insolvență, sugerând că
cineva a vrut să șteargă urma unor nereguli din trecut.

Cristian Toader Pasti, consilier municipal dar și consilier personal al președintelui Consiliului Județean Gorj, a susținut mereu cauza Pandurii Târgu-Jiu, motiv pentru care, spune el, și-a luat o grămadă de înjurături.  Pasti crede că Pandurii se poate redresa după sentința de la Craiova, iar, la anul, să lupte din nou pentru accederea în Liga I.

Pasti
crede că Pandurii va avea câștig de cauză și la Înalta Curte de Casație și
Justiție.

Victor Banța, consilier județean PNL, spune că 800.000 de lei nu este o sumă foarte mare pentru Consiliul Județean, astfel încât să n-o poată plăti.

Gheorghe Pecingină, vicepreședinte PNL Gorj, afirmă că Pandurii ”tot mort rămâne, numai că acum a primit o moștenire”. Acum, le cere acționarilor să dea banii la clubul de fotbal.

Pecingină
este curios cum va justifica principalul acționar, Complexul Energetic Oltenia,
virarea celor 64 de milioane de lei către Pandurii Târgu-Jiu. Îl anunță pe
sindicalistul Manu Tomescu că-și face tricou cu mesajul ”Să vină banii la
băieți!”.



Cititi tot articolul