Cătușe pentru gorjeanul Hagi, traficant de droguri!


Un tânăr de 25 de ani din Târgu-Jiu a ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost prins de anchetatori vânzând droguri, numele acestuia fiind cel care a stârnit multă rumoare inclusiv în sala de judecată atunci când a fost vorba de emiterea mandatului de arestare preventivă. Gheorghe Hagi mai are un prenume, Dumitru, diferențiindu-se totuși de marele fotbalist român, care nu are nicio treabă cu astfel de „afaceri”.
Hagi de la Târgu-Jiu e acuzat că din toamna lui 2018 a tot driblat autoritățile și a reușit să vândă diverse cantități de droguri, acum fiind prins în ofsaid după mai multe percheziții care au avut loc atât la nivelul județului Gorj, cât și în județul Olt.
Traficantul din Târgu- Jiu a fost singurul membru al grupării intrate în vizorul anchetatorilor, după ce asupra sa au fost găsite circa 50 de grame de canabis, precum și alte accesorii folosite de acesta pentru pregătirea drogurilor atât în vederea vânzării, cât și a consumului. Până ieri după-amiază anchetatorii nu au suflat o vorbă despre acest caz, chiar dacă Hagi a intrat în „cantonament” încă de la sfârșitul săptămânii trecute, când instanța de judecată de la Târgu-Jiu a emis mandat de arestare preventivă pe numele acestuia.
„Admite propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpatului DUMITRU GHEORGHE-HAGI, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 05.07.2019 și până la data de 03.08.2019, inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore.
Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din 05.07.2019, ora 15.30”, se arată în decizia Tribunalului Gorj, pe care Dumitru Gheorghe Hagi a și contestat-o, în speranța că la instanța superioară va fi dispusă o măsură mai blândă împotriva sa, cum ar fi arestul la domiciliu sau chiar controlul judiciar.
Gelu Ionescu



Cititi tot articolul