Casa lui Abeel Dat va fi finalizată până la începutul iernii



Casa lui Abeel Dat, copilul de 10 ani din comuna Jupânești, care a rămas fără locuința care a ars într-un incendiu, a început să fie ridicată. După ce s-a turnat temelia, acum s-a ajuns la ridicarea zidurilor. Lucrările au fost efectuate, până acum, de Primăria Jupânești, dar în contul familiei s-a strâns și suma de aproximativ 130.000 de lei, bani care vor fi folosiți tot pentru ridicarea casei. „Am luat inițiativa după obținerea terenului și am început realizarea construcției, am turnat fundația și lucrările continuă. Am aprovizionat cu materiale pentru ridicarea zidăriei. Ne dorim ca locuința să fie finalizată până la iarnă, pentru ca la momentul venirii  sezonului rece să fie condiții optime pentru micuț și familia acestuia“, a spus Petre Gușiță, primarul comunei Jupânești.

Casa va fi finalizată până iarna trecută

Radu
Miruță s-a implicat în strângerea de fonduri. Acesta a precizat că în contul
bunicii care are grijă de copil există banii necesari pentru finalizarea casei:
„Banii care s-au strâns se vor folosi după ce Primăria nu va mai putea continua
lucrările. Din calculele pe care le-am făcut, credem că vor mai și rămâne
fonduri pentru a-și cumpăra ce au nevoie prin casă“.

Donații
au fost făcute atât de către oameni simpli, cât și de către patroni sau
societăți comerciale, care s-au arătat interesate să pună la dispoziție chiar
diferite materiale.

Abeel
Dat a fost părăsit de mamă de la vârsta de un an și a fost crescută de tată
până în urmă cu doi ani, când acesta a fost ucis în zona localității Pitești.
De atunci, copilul se află în grija bunicii sale. Acesta este premiant la
școală și se îmbracă foarte curat, în ciuda condițiilor de viață, locuința
neavând nici măcar curent electric.

Articolul Casa lui Abeel Dat va fi finalizată până la începutul iernii apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul