
Peste două tone de lignit , fără acte a fost confiscate de poliţişti pe raza comunei Bengeşti Ciocadia. Cărbunele era transportat cu o autoutilitară condusă de un bărbat din Novaci, fără a avea documente legale de provenienţă.
Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Bengeşti Ciocadia au oprit în trafic, pe D.N. 67 C Ciocadia, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 51 de ani, din oraşul Novaci, în timp ce transporta cantitatea de 2.160 kg cărbune lignit.
Acesta a prezentat un aviz necorespunzător, de însoţire a mărfii, pentru cantitatea de 10.086 kg cărbune lignit, emis la data de 26 iulie a.c., de Complexul Energetic Oltenia, Cariera Rovinari.
Polițiștii au luat măsura sancţionării contravenţionale a bărbatului conform Legii 12/1990 republicată, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, precum şi măsura complementară de confiscare a întregii cantităţi de cărbune lignit.