Autoritatea de Supraveghere Financiară și Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID) organizează, în perioada 14 – 18 octombrie 2019, cea de-a treia ediție a Caravanei PAD, o campanie de conștientizare a importanței asigurării obligatorii a locuințelor.
Caravana va fi prezentă în 12 localități din sudul țării (Drăgășani, Râmnicu Vâlcea, Băile Govora, Horezu, Târgu-Jiu, Baia de Aramă, Băile Herculane, Drobeta Turnu Severin, Băilești, Craiova, Roșiorii de Vede și Alexandria) și va presupune întâlniri cu reprezentanți ai asociațiilor de proprietari, precum și cu cei ai autorităților locale. În cadrul discuțiilor, specialiștii ASF și PAID vor oferi toate informațiile necesare, astfel încât participanții la dezbateri să poată înțelege cum îi poate ajuta la nevoie o asigurare obligatorie de locuință. În prezent, circa 19% din locuințe sunt asigurate obligatoriu împotriva dezastrelor naturale. În Gorj, până la data de 31 august, erau în vigoare 13.517 polițe de asigurare, ceea ce reprezintă puțin peste 8%. Daunele plătite se ridică la circa 31.000 de lei. Asigurarea obligatorie a locuinței îi protejează pe proprietari împotriva efectelor dezastrelor naturale (cutremure, inundații și alunecări de teren).
I.I.