Când va ajunge ministrul Sănătății din nou la spitalul din Târgu Jiu



Sorina
Pintea, ministrul Sănătății, a anunțat, ieri, într-un interviu acordat unui
post național de televiziune că va reveni la Spitalul Județean de Urgență Târgu
Jiu pe data de 13 mai, pentru a constata dacă s-au făcut pași în direcția bună.
„Am anunțat că o să mă întorc și o să ajunge pe data de 13 mai la spitalul din
Târgu Jiu, să constat ceea ce s-a făcut, în urma problemelor pe care le-am
constatat acolo“, a precizat ministrul Sorina Pintea.

Ce a constatat ministrul Sănătății

Sorina
Pintea, care a precizat că are rude la Peștișani, pentru că soțul ei este
originar din această zonă, a fost într-o vizită inopinată la Spitalul Județean
de Urgență Târgu Jiu la sfârșitul lunii aprilie, chiar când la spital se afla
Corpul de control. Sorina Pintea a anunțat că a venit în urma numeroasele
sesizări cu privire la spitalul din Târgu Jiu. Aceasta a declarat, la momentul
respectiv, că problemele sunt dintre cele mai grave: „Au existat foarte multe
reclamaţii venite de la Târgu Jiu în ultima perioadă şi foarte multe incidente
neplăcute. Am constatat că e cazul să vin şi să văd cu ochii mei diferite
aspecte. Nu mi-a plăcut ce am văzut, dar cred că spitalul acesta are
perspective şi mai ales are nişte oameni care doresc să facă ceva. Am primit în
jur de 62 de reclamaţii din judeţul Gorj. Am promis că voi veni peste o lună cu
raportul să îl citesc domnilor doctori şi personalului. În acest spital nu au
ce să caute două secţii de chirurgie. Gradul de ocupare al paturilor este de
50%. Jumătate din paturi nu sunt ocupate, de ce să ţinem două secţii? La
Oftalmologie, gradul de ocupare este de 40%. Mare parte din diagnostice se
rezolvă în spitalizare de zi şi ambulatoriu, de ce ţinem 25 de paturi? Marea
mea mirare şi dezamăgire a fost când am văzut gradul de ocupare la Pediatrie. E
prima dată de când lucrez în sistem când am văzut un grad de ocupare de 30%.
Este inadmisibil ca o secţie de Pediatrie să nu aibă adresabilitate în
condiţiile în care sunt atât de mulţi copii. Asta înseamnă că populaţia nu are
încredere în medici, în actul medical, că nu e mulţumită de tratament, de
condiţiile hoteliere. Când un spital are un grad de ocupare de 50%, ceva e în
neregulă. (…) Ministerul va finanţa şi achiziţia unui computer tomograf. A
fost una din mirările mele. Aduci pacientul în Urgenţă ca să îl investighezi,
îl pui în salvare, dar poate între timp păţeşte altceva. De 7 ani! M-am
întrebat, de 7 ani stăm şi aşteptăm ce? Bani de la Minister? Eu vă spun că
puteau foarte uşor să rezolve această problemă. Furnizorii de echipamente medicale
vând în rate. Baia Mare a cumpărat 3 computere tomograf în rate, un RMN şi mai
multe echipamente. Stăm să aşteptăm bani de unde, în loc să ne preocupăm. Asta
înseamnă că nu prea ne-a preocupat siguranţa pacientului“.

Articolul Când va ajunge ministrul Sănătății din nou la spitalul din Târgu Jiu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul