Campionul la atletism care se antrenează pe aleile parcului din Tg-Jiu


Adrian
Garcea, în vârstă de 20 de ani, este unul dintre cei mai valoroși sportivi din
județul Gorj. Acesta este campion naţional la atletism, la proba de 3.000 de
metri, şi vicecampion naţional la 1.500 de metri. A reușit s ajungă la aceste
performanțe deosebite, după ce s-a antrenat în ultimii trei ani în Parcul
Central din Târgu Jiu, lângă operele lui Constantin Brâncuşi, pentru că
lucrările de construcţie la stadionul din Târgu Jiu nu s-au finalizat. Mai mult
decât atât, din cauza condițiilor de antrenament, sportivul s-a accidentat și
nu s-a mai putut pregăti timp de un an. De multe ori s-a întâmplat să fie împins
de cei aflaţi în parc, pentru că nu era lăsat să treacă pe alei. De asemenea,
Adrian a fost în pericol să fie lovit de crengile care se desprindeau din
copaci. De trei ani de zile se pregătește în acest fel. „Sperăm să se termine
stadionul şi să ne pregătim în condiţii normale. Ne pregătim dimineaţa, pentru
că parcul este mai gol şi putem să alergăm. După-masă, vin foarte mulţi oameni
şi nu avem pe unde să alergăm. Câteodată ne împingem cu oamenii, că nu ne lasă
să trecem. Sunt condiiţii mai dificile de pregătire. În urmă cu câteva luni,
când a nins, în parc a fost dezastru pentru că s-au rupt crengile. A picat o
creangă foarte mare chiar lângă sora mea. A avut noroc că nu a fost atinsă.
Este greu să te pregăteşti în parc. Sunt cu ochii în sus la crengile care se
mai rup şi  pe care trebuie să le eviţi.
Nu avem vestiar în care să ne schimbăm. Gecile le punem în crengile copacilor,
iar câteodată nu le mai găsim. Din cauza asfaltului dur, muşchii s-au desprins
de pe tibie şi este foarte greu să calci. Am avut şi accidentări, iar un an de
zile nu m-am putut pregăti“, ne mărturiseşte campionul.

„Mă antrenam cu fetele şi nu puteam să ţin ritmul cu ele“

Adrian
Garcea a început atletismul în urmă cu aproximativ cinci ani, fiind descoperit
de Ion Bură, antrenor emerit. „Sora mea făcea atletism şi am venit să o iau de
la un antrenament, iar domnul profesor m-a văzut şi m-a întrebat dacă vreau să
mă pregătesc şi eu. La început am fost nehotărât, dar pe urmă m-a convins. Sora
îmi povestea că este foarte greu, mai ales până se obişnuieşte organismul.
Atunci terminam clasa a VIII-a şi îmi căutam gazdă. Am făcut două – trei
antrenamente. A fost greu la început, mai ales că mă antrenam cu fetele şi nu
puteam să ţin ritmul cu ele. Mi se părea foarte greu“, ne povesteşte Adrian
începuturile sale sportive.

 A doborât două recorduri naționale

Rezultatele
importante au început să apar după aproximativ un an de zile. La vârsta de 15
ani, la Campionatul European de juniori II, a obţinut medalia de bronz. „Nu îmi
dădeam seama ce înseamnă rezultatul acesta“, ne spune Adrian. În urmă cu doi
ani, s-a clasat pe locul II cu echipa României la Campionatul Mondial de
alergare montană, care s-a desfăşurat în Italia. Primul loc a fost ocupat de
echipa Ugandei. „A fost o surpriză frumoasă, pentru că nu se aştepta nimeni să
ne clasăm atât de sus“, ne mărturiseşte Adrian Garcea. Anul trecut, atletul
gorjean a reuşit să obţină recordul naţional la Juniori I, la proba de 3.000 de
metri în aer liber. Recordul precedent era de 8,05 şi Adrian a obţinut un timp
de 8:02. Sportivul a reuşit să doboare şi recordul naţional la Juniori şi în
sală şi a fost la doar trei secunde de recordul european.

Vrea să alerge la olimpiadă

 Cel mai bun rezultat l-a obţinut în acest an,
când a devenit campion naţional la seniori şi tineret, la proba de 3.000 de
metri sală şi vicecampion naţional la seniori şi tineret la proba de 1.500 de
metri. „Vreau să fac în acest an un sezon foarte bun. Îmi doresc să obţin un
rezultat foarte bun la Campionatul European de Tineret. Vreau să fac o surpriză
mare acolo şi să obţin un timp foarte bun pentru România“, a precizat Adrian
Garcea.

Tânărul
este în ultimul an de liceu şi se pregăteşte de susţinerea bacalaureatului:
„Vreau să obţin note bune la examenul de bacalaureat şi să reuşesc să intru la
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport“.

Ţelul
lui Adrian Garcea este să ajungă la Jocurile Olimpice de anul viitor, care vor
avea loc în Tokyo, şi să alerge la proba de 1.500 metri.

Articolul Campionul la atletism care se antrenează pe aleile parcului din Tg-Jiu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul