Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeul Cel Atotputernic a rânduit, cu bună ştiinţă, ca prin post şi rugăciune să ne asumăm, în această perioadă, purtarea crucii vieţii care duce spre mântuirea noastră!


În Duminica a treia din Post (a Sfintei Cruci); Ap. Evrei 4, 14-16; 5, 1-6; Ev. Marcu 8, 34-38; 9,1(Luarea crucii şi urmarea lui Hristos), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română, rugătorul creştin se încredinţează de faptul că Sfânta Cruce înseamnă schimbul de iubire între Hristos şi fiecare dintre noi, între mine, rugătorul şi smeritul creştin şi aproapele, pentru că apare ca un veritabil schimb de euri, de vieţi, în care îl…

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul