Motto: „Atunci când spui că ești de acord cu un lucru în principiu înseamnă că nu ai nici cea mai mică intenție să-l pui în practică.” Otto von Bismarkz
Știu că astăzi se va dezbate, în Parlamentul României, moțiunea de cenzură depusă de opoziție la ordinul discret al Preș. Klaus Werner Iohannis. Cel care se găsește de mai multă vreme în campanie electorală pentru a obține un nou mandat, a se citi o nouă sinecură de cinci ani în care să se bucure de privilegiile imunității prezidențiale. Adică, să fie scutit de pericolul redeschiderii unor dosare penale aflate acum în adormire. Nu este cazul să ne lansăm în tot felul de ipoteze. Partidele din opoziție se tot laudă cu numărul de 237 semnături depuse pentru căderea Guvernului Dăncilă. Iar dinspre Partidul Social Democrat ne parvin mai multe declarații publice că nu are de ce să se teamă. În fond, o trecere a moțiunii de cenzură nu înseamnă neapărat și schimbarea Guvernului. Care poate continua să administreze țara și mai bine decât se așteaptă cei mai înverșunați dușmani ai săi. În frunte cu președintele Iohannis, cel care încalcă Constituția Țării așa cum respiră. Opoziția nu are lideri, presupusul viitor prim-ministru Orban Ludovic nu este agreat măcar nici de propriul partid. De la care s-ar putea ca Guvernul PSD să primească un sprijin cu mult mai mare decât s-ar aștepta însuși Orban Ludovic. În rândurile de mai jos vom prezenta vreo câteva selecțiuni din primul discurs ca președinte al lui Klaus Werner Iohannis. Așa, ca să vă faceți o idee despre acela care promitea marea cu sarea. O „altfel de politică” și „România lucrului bine făcut”!
Entuziast, el începea cu o întrebare: „Dar dacă așteptările mari duc la dezamăgiri? Eu vreau să dărâmăm această îndoială,(…) și le spun românilor clar: așteptările mari pot duce la rezultate mari. Și vor duce. Pentru că așteptări mari înseamnă mai multă responsabilitate, mai mult efort, mai multă seriozitate și mai multă muncă. Din partea tuturor. Iar eu voi fi primul.” Doar că așteptările mari s-au transformat în mari dezamăgiri. „Îmi propun ca la sfârșitul mandatului meu de președinte, România să fie spațiul unei alte stări de spirit, al unui alt climat social, în care să își găsească în sfârșit loc stabilitatea, aprecierea valorii și calmul.” Vorbe, vorbe de clacă. La fel ca și următoarele. Mi-aș dori ca la sfârșitul mandatului meu, corupția să nu mai figureze pe agenda publică, instituțiile să funcționeze pentru cetățeni, iar oamenii politici să fi înțeles în mod definitiv că se află în serviciul public, și nu pentru interese personale sau de grup.” Ce păcat că nu și-a mai recitit primul discurs și să se convingă cât de mult a deraiat de la promisiunile de atunci.
„Una dintre practicile pe care ar trebui să le lăsăm în trecut, acum, la încheierea acestei etape istorice, sunt declarațiile de complezență. Ele știrbesc încrederea și nu folosesc la nimic, Lucrul bine făcut înseamnă că vom construi consens, dar consens nu doar în declarații, ci în acțiune, cu rezultate măsurabile”. Nu este nevoie, cred, de niciun comentariu. Totul i-a ieșit exact invers decât în primul discurs.
La final, vom încheia tot cu o frază plină de înțelepciune a lui Eric Hoffer: „Dezamăgirea este un fel de faliment, falimentul unui suflet care cheltuiește mult în speranțe și așteptări.”
Nu vi se pare cumva că omul acesta ne-a tras în piept. Și nu aveți convingerea că n-a avut niciun proiect de țară. Proiectul său politic a fost distrugerea lui Liviu Dragnea și a PSD. N-a fost deloc un președinte moderator, cum îi cere Constituția, ci un președinte intrigant și părtinitor. Pe față cu interesele străine și ale Noului PNL!
ION PREDOȘANU
