Ca la noi, la nimeni – Logica defectă Iohanisiană nu pricepe Decizia CCR?!

https://gorjeanul.ro/


Și a fost ziua de miercuri, când Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în legătură cu sesizarea de neconstituționalitate a Guvernului Dăncilă asupra respingerilor și blocajelor Preș. Klaus Werner Iohannis din ultima vreme asupra demersurilor venite dinspre Palatul Victoria. De fapt e vorba de blocajele candidatului Iohannis. Cel care folosește în mod abuziv tribuna Administrației Prezidențiale ca să-și facă propria campanie de candidat, începută acum mai bine de un an și jumătate!
Ca un răspuns adresat Preș. Klaus Werner Iohannis, Viorica Dăncilă, primul ministru al României, a spus: „Conflictele au un numitor comun – refuzul președintelui de a respecta Constituția! Astfel, Viorica Dăncilă a lansat un nou atac la adresa președintelui Iohannis, la începutul ședinței de guvern de miercuri. Președintele a fost acuzat de crearea a numeroase situații de blocaj instituțional în ultimii doi ani”.
„De mai bine de doi ani, România se confruntă cu repetate situații de blocaj generate de conflicte între puterile statului. Aceste conflicte au un numitor comun: refuzul președintelui Iohannis de a respecta constituția și de a-și îndeplini atribuțiile. Cea mai recentă confirmare a fost dată de Curtea Constituțională a României (CCR), care a arătat că președintele încearcă din nou să blocheze activitatea guvernului. Obișnuit să încalce Constituția, domnul președinte a trecut la următorul nivel. Reinterpretează după bunul plac o decizie a CCR care este obligatorie pentru toată lumea. Transmite public că judecătorii CCR ar fi stabilit că premierul trebuie să meargă de îndată în Parlament, când, de fapt, CCR a stabilit că termenul „de îndată” face referire la obligația președintelui de a numi interimari și a nu bloca activitatea Guvernului”, a declarat Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.
Decizia CCR de miercuri este definitivă și general obligatorie și se comunică prim-ministrului și Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial.
Analistul politic Bogdan Chirieac, un bun cunoscător al apucăturilor președintelui, a reacționat imediat după ce premierul Viorica Dăncilă l-a acuzat din nou pe Klaus Werner Iohannis că încalcă Constituția și că este sursa blocajelor instituționale din ultimii doi ani. „Replica Doamnei Dăncilă a fost corectă și în conformitate cu realitatea scriptică a minutei editată de CCR. Într-adevăr, în ultimii doi ani președintele are nenumărate încălcări ale Constituției. Știți foarte bine de momentul în care a refuzat să o demită pe doamna Kovesi, la cererea expresă a onorabilei Curți, și multe altele.
Dar nu cred că electoratul domnului Iohannis va fi deranjat. Deși acolo toată lumea este cu statul de drept în gură toată ziua, când cineva de la dânșii încalcă Constituția, nu primește nicio bilă neagră. Deci, după decizia CCR, domnul Iohannis nu va face nimic. Ce să înțeleg? Imediat, nu? Eu știu, 5 minute, 10 minute, o oră, că na. Poate vine de la Sibiu. Dar de îndată semnezi. Nu va semna.”, a comentat Bogdan Chirieac.
Eu, unul, cred că Bogdan Chirieac nu se înșală. Numai că acest comportament al Preș. Klaus Werner Iohannis s-ar putea să-i trezească din eventuala letargie pe votanții PSD, membri, simpatizanți ori nehotărâți și să meargă la vot în număr cât mai mare. Ceea ce l-ar împiedica pe Iohannis candidatul să mai apuce un al doilea mandat de președinte.
ION PREDOȘANU



Cititi tot articolul