Ca la noi, la nimeni – Jigniri de la Iohannis. Laude de la Donald Trump!


Motto: „Dacă ataci replica unui prost, riști să te trezești cu prostul în discuție.”  – Nicolae Iorga

Cel care și-a propus și ne-a amăgit acum aproape cinci ani că va face „un altfel de politică”, iată că a preluat ce-i mai rău din comportamentul mahalalelor Bucureștene. Și jignește, acuză fără argumente și se crede mai priceput ori mai înțelept decât toți contracandidații la alegerile prezidențiale din 10 și 24 noiembrie 2019. Las la o parte că președintele-candidat a furat startul campaniei pentru alegerile prezidențiale, care vor începe conform legilor și regulamentelor în vigoare abia pe 12 octombrie. În cele ce urmează vom prezenta replica prim ministrului României, Viorica Dăncilă, venită de la Alba Iulia, nu înainte de a preciza că această replică a fost dată, sâmbătă, după ce Preș. Klaus Werner Iohannis, prezent la Craiova într-o întrunire electorală cu bruma de cremă a Noului PNL central și simpatizanții acestuia, aduși cu autocarele din mai toată Oltenia. Candidatul Iohannis a criticat din nou, foarte dur, neperformanțele guvernului PSD: „PSD pentru România a fost și este o catastrofă. Am ajuns aici prin alegeri, când au promis marea cu sarea și ei au realizat nimic!”
Asta spune Marele Nimic, care a huzurit la Palatul Cotroceni, în Florida(la Miami sau Palm Beach!), în Insulele Madeira și Baleare, deci prin Spania, fără ca alegătorii săi să știe toate acestea din vreun comunicat de presă al Administrației Prezidențiale. Cât despre realizările promise ori altele de importanță majoră pentru țară este clar că acela care a realizat chiar NIMIC, în aproape cinci ani la Palatul Cotroceni, în care „m-am simțit confortabil”, după propria-i declarație, ar mai vrea alți cinci ani de păcăleală și de imunitate. La schi în Munții Făgăraș n-a fost decât iarna spre a face fotografii cu turiștii alpiniști adevărați, întâlniți prin zonă. În aceste condiții, primul ministru, Viorica Dăncilă, are toate motivele să fie în continuare supărată pe Preș. Klaus Werner Iohannis că nu numește miniștrii interimari pe care i-a propus ea. Șefa Executivului este surprinsă de mesajele critice ale președintelui, în condițiile în care și Donald Trump a felicitat guvernul României, a spus Dăncilă. Dialogul dintre președinte și prim-ministru s-a purtat de la mare distanță, circa 300 de kilometri, de la Craiova la Alba Iulia. „Eu nu aș vorbi de un conflict. Am văzut decizia Curții Constituționale a României care i-a spus președintelui că de îndată trebuie să numească miniștrii interimari.”
Primul ministru al României îi mai amintește președintelui că în timp ce el vorbește despre o „guvernare catastrofală și eșuată”, Donald Trump laudă executivul PSD.
„Dacă pentru el catastrofă înseamnă să crești pensii și salarii, să investești în comunitățile locale, dacă pentru el catastrofă înseamnă a doua creștere economică a Uniunii Europene, înseamnă că are aprecieri inversate. Nu l-am văzut să vorbească despre Cioloș, să spună că e catastrofă când nu a avut creștere economică, nu a avut agențiile acreditate. Un președinte nu trebuie să fie părtinitor, să facă un joc politic, să vadă adevărul. Nu suntem un guvern eșuat, suntem un guvern eficient, nu suntem un guvern perfect. Cifrele arată că această guvernare este eficientă. El critică guvernarea, în timp ce alți președinți laudă progresul nostru economic. Este clar că domnul președinte spune ceea ce îl avantajează electoral. Când am preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene a spus că nu suntem pregătiți, atunci Finlanda s-a oferit să preia președinția. Chiar și Donald Trump ne-a felicitat pentru cum am condus președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Președintele a criticat în permanență. Întotdeauna, în funcția de președinte trebuie să spui adevărul pentru a genera credibilitate atât pe plan intern, cât și în plan extern”, a declarat Viorica Dăncilă.
ION PREDOȘANU



Cititi tot articolul