Motto: „Când un guvern se teme de cetățeni, e democrație; când cetățenii se tem de guvern, este dictatură.” Thomas Jefferson
Bun-rău, după cum îl consideră fiecare cetățean, Guvernul Dăncilă administrează țara și chiar dacă Preș. Klaus Werner Iohannis nu a acceptat demisiile foștilor miniștrii ALDE și nici n-a fost de acord cu miniștri interimari propuși de primul ministru al României, încălcând Constituția, așa cum a decis Consiliul Superior al Magistraturii, totuși ministerele izbutesc să fie funcționale.
DISCUȚIE DĂNCILĂ-MACRON. La reuniunea liderilor mondiali pentru combaterea terorismului, premierul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, a avut o discuție și cu președintele Franței, Emmanuel Macron, iar agențiile de presă au transmis fotografii de la eveniment. Oficialul român a stat la masă cu Cancelarul Germaniei – Angela Merkel și cu premierul Marii Britanii – Boris Johnson.
Din delegația primului ministru al României fac parte ministrul Afacerilor Externe – Ramona Mănescu, ministrul Finanțelor – Eugen Teodorovici, ministrul Apărării – Gabriel Leș, ministrul Sănătății – Sorina Pintea, ministrul Comunicațiilor – Alexandru Petrescu, dar și consilierul personal, Anton Pisaroglu.
RESPINGERE IOHANNIS, AMÂNARE MILITARI AMERICANI. Comisia juridică a Senatului a respins, marți, cererea de reexaminare formulată de președintele Klaus Iohannis la Legea care modifică expropierea în cazul lucrărilor de interes național ce traversează localități, drumuri județene, reprezentând lucrări de interes public major. Urmează votul în plenul Senatului și, apoi, votul în Camera Deputaților, care este camera decizională.
Deocamdată, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, l-a lăsat pe Preș. Klaus Werner Iohannis cu ochi-m soare. În cadrul unei întrevederi organizate cu ocazia Adunării generale a ONU, președintele american – Donald Trump și omologul său polonez – Andrzej Duda au semnat o Declarație comună privind Cooperarea Militară. Prin care Statele Unite ale Americii suplimentează cu 1.000 de militari americani contingentul său din Polonia. La recenta vizită la Casa Albă a președintelui Iohannis, acesta a solicitat, de asemenea, o creștere a efectivelor militarilor americani în România, țară care poate să-i găzduiască. Președintele Donald Trump nu a răspuns solicitării și, până acum, l-a lăsat pe președintele Iohannis, cum s-ar spune, cu ochi-n soare.
GUVERNUL VIRTUAL ORBAN. Site-ul DCNews a publicat o listă cu ștersături și modificări a unui posibil Guvern Orban. Unul deocamdată fără program de guvernare și destul de pestriț. Din care-ar face parte membri ai Noului PNL, USR, Pro România și PMP. Această listă circulă pe Internet, iar liderul Noului PMP, propus ca prim ministru de partid, Orban Ludovic nu răspunde la telefon. Iar Raluca Turcan pretinde că nu știe nimic de presupusa variantă de guvern. Una destul de comică din moment ce tânărul furios care a promis că va tăia din câștigurile IT-iștilor – rebelul Andrei Caramitru e trecut titular al portofoliului la Finanțe, iar Grațiela Gavrilescu, dată afară din ALDE, cică ar fi ministrul Apelor și Pădurilor. În rest, prin retragerea posibilului candidat Florin Pandele din campania prezidențială, ne-am mai liniștit. Soția lui s-a retras mai demult. Oricum, amândoi erau buni numai de gură!
ION PREDOȘANU