Ca la noi, la nimeni – Gaz pe focul ALDE sau joaca de-a „Democrația”


Motto: „Democrația, al cărei partizan sunt, este cea care dă tuturor aceleași șanse de reușită, iar fiecăruia în funcție de capacitatea sa.” – Henry Ford

Scriitorul Mihail Sebastian este autorul celebrei „Jocul de-a vacanța”, iar, după cum veți vedea, ALDE se comportă ca un copil răsfățat – căruia i s-a dat mai mult decât merită – și după ce-a ieșit de la guvernare, deci din fosta alianță PSD-ALDE, ne oferă numai surprize și enigme. Una mai caraghioasă decât alta. Și ca un copil la joacă, marți a mai înființat și grupul senatorial „Democrația”. Subiect asupra căruia vom reveni mai jos. Nu sunt convins că retragerea de la guvernare a ALDE s-a luat cu decizia unanimă măcar a membrilor forurilor de conducere. Demisia din funcția de șef al Senatului a liderului ALDE e o chestiune privată, firească după retragerea de la guvernare și nu avea nevoie pentru asta și de accepțiunea colegilor din partid. În schimb, după ce luni în șir ne-a amenințat că va candida la alegerile prezidențiale, pe unii bucurându-i, și-a retras și această șansă. De a candida măcar. Este încă o enigmă, comparabilă cu deciziile inexplicabile din 2014 ale fostului președinte al PNL, Crin Antonescu. Altfel politician carismatic și orator cum altul nu-i!
Marți dimineață, au apărut discuții aprinse în ALDE. Liderul Călin Popescu Tăriceanu a convocat ședință de urgență. S-ar părea că există nemulțumiri care dezbină partidul.
Călin Popescu Tăriceanu a avut marți, la ora 11.00, o întâlnire cu liderii ALDE, la sediul partidului, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Întâlnirea a venit pe fondul unor nemulțumiri în formațiune legate de alianța cu Pro România.
Totodată, Biroul Politic Central al ALDE s-a reunit, marți, la Parlament, de la ora 14.00, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.
Grupul senatorilor PSD a decis, luni, să îl nominalizeze pe fostul ministru de Externe și ex-Director al SIE, cândva, Teodor Meleșcanu la șefia Senatului. Premierul și liderul PSD, Viorica Dăncilă, a explicat că locul a aparținut ALDE, iar PSD vrea să fie corect și să respecte acest lucru. Cu toate acestea, plenul Senatului nu a votat încă propunerile pentru șefia Senatului – din partea Noului PNL e propusă Senatorul Alina Gorghiu -, treaba amânându-se pentru săptămâna viitoare.
Pe de altă parte, au fost voci în ALDE care și-au exprimat nemulțumirea cu privire la alianța partidului cu Pro România. De pildă, senatorul Daniel Zamfir a spus, într-o postare pe Facebook, că nu pricepe de ce nu ar fi putut fi sprijinită candidatura independentă a lui Mircea Diaconu fără a fi încheiată o alianță între ALDE și Pro România. Senatorul Daniel Zamfir s-a întrebat dacă direcția pe care merge ALDE este o alianță politică sau fuziune cu Pro România, precizând că ALDE trebuie să fie identificat cu liberalismul autentic și cu lupta împotriva abuzurilor. De asemenea, Cătălin Harnagea – și el fost Director al SIE -, acum membru în conducerea ALDE, a declarat că intenția de a susține un candidat independent este „o inepție din toate punctele de vedere”. Senatorul Daniel Zamfir a anunțat că liderul Senatului nu a fost ales, luni, pentru că Senatorul Teodor Meleșcanu nu are susținerea ALDE. Liderul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, și aici iarăși este o decizie personală, deci fără consultarea vreunui for de conducere al formațiunii pe care o conduce, că prin cooptarea în fostul grup senatorial ALDE a senatorilor Adrian Țuțuianu(fost la PSD, actualmente la Pro România) și a senatorilor independenți Vasile Ilea (Ex-PSD) și Nicolae Marin urmează ca grupul să fie unul parlamentar, de fapt senatorial, mixt și va purta denumirea „Democrația”!
Pur și simplu ALDE se joacă de-a democrația. O știre apărută, marți, pe unele site-uri anunța că în ședința Biroului Executiv Central al ALDE urmau să aibă loc discuții aprinse și că partidul lui Călin Popescu Tăriceanu ar fi în pragul scindării, ori înlocuirea acestuia cu Daniel Zamfir.
La finalul ședinței BExC al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu (ca pretins democrat!) a anunțat că Teodor Meleșcanu va fi exclus din ALDE, dacă va îndrăzni să candideze la șefia Senatului. Și că ALDE l-ar avea drept candidat pe Senatorul Ion Popa. Dar oare PSD va fi de acord?
ION PREDOȘANU
P.S. România este lider în Uniunea Europeană la exporturile de grâu. Livrările au atins un total de 1,4 milioane de tone în ultima săptămână. (Ion Predoșanu)



Cititi tot articolul