Ca la noi, la nimeni – Candidatul „De îndată”, cu avion privat și fără!

https://gorjeanul.ro/


Ziua de luni a oferit publicului, pe lângă o baie de mulțime a Preș Klaus Werner Iohannis și de selfi-uri cu studenți ai centrului universitar Cluj-Napoca, o panică a aceluiași președinte.
Ajuns la Cluj-Napoca pentru festivitatea deschiderii noului an universitar, candidatul la alegerile prezidențiale pentru un al doilea mandat a intrat în panică atunci când a aflat că primul ministru al României, Viorica Dăncilă, îi va da o replică la atacurile sale mârșave la adresa guvernării PSD.
„Aeronava (cu care a călătorit, n.m. I.P.) este una Embraer Legacy 650, neînregistrată în România, ci în Luxemburg, una scumpă pentru închiriere.
Iar firma care deține aeronava are birou și la Moscova, dar și la Beijing. Rămâne de văzut cum va argumenta Administrația Prezidențială efectuarea zborurilor interne, precum și necesitatea lor”, scriu jurnaliștii de la stiripesurse.ro.
Una peste alta, folosirea unui avion privat al unei companii străine pentru zborurile interne necesare campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, ca și utilizarea ei la zborurile președintelui Iohannis în străinătate se încadrează la ceea ce numim risipa de bani publici.
Ca să nu mai vorbim că la ,manifestările din țară se face și o risipă de jigniri.
Aceeași aeronavă a fost închiriată și pentru deplasarea la New York, pentru a participa la a 74-a sesiune a adunării generale a ONU, dar și marți la zborul spre Bruxelles. Pentru că Preș. Klaus Werner Iohannis a vizitat marți, la Bruxelles, împreună cu familia regală a Belgiei, expoziția „Brâncuși. Sublimarea formei” – cea mai importantă expoziție dedicată sculptorului român, organizată în ultimele decenii și principalul eveniment din cadrul Festivalului Internațional de Artă Europalia, la Palatul de arte Frumoase Bozar, eveniment în cadrul căruia România este țară invitată de onoare. Apoi, președintele Iohannis împreună cu Familia regală a Belgiei au participat la concertul intitulat „Rapsodia română”, susținut de ansamblul SoNoRo.
Revenind la replica pe care primul ministru al României i-a dat-o președintelui Klaus Werner Iohannis după criticile aduse guvernării PSD tocmai în fața studenților clujeni și care nu i-au picat deloc bine primului ales și primului candidat la alegerile prezidențiale, domnul Iohannis a intrat nițel în panică.
Mintenaș, a luat avionul privat de urgență spre București, iar la 20,15 a susținut o declarație de presă de la tribuna Administrației Prezidențiale. Pe care-o folosește în propria-i campanie electorală.
Atacurile la adresa Guvernului PSD nu au contenit și nici la adresa respingerii de către Comisia JURI de la Bruxelles a candidaturii europarlamentarului PSD – Rovana Plumb, la funcția de comisar european pentru transporturi.
Numai că aleșii opoziției în Parlamentul European, în frunte cu celebra marionetă Siegfried Mureșan și, probabil, cu aportul din umbră al Preș. Klaus Werner Iohannis au contribuit vârtos la dubla măsură cu care a fost judecată și respinsă Rovana Plumb.
Scriem aceste comentarii înaintea ședinței Comitetului Executiv Național al PSD de marți, ora 16,00, când Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat:
„Noi vom face o nouă propunere de comisar european, iar în ceea ce privește invitația la consultări adresată de președinte îi răspund că voi veni „de îndată” cu care și dumnealui a decis să numească miniștrii interimari, conform Deciziei Curții Constituționale care a stabilit că președintele a încălcat Constituția”, a precizat premierul, la sediul PSD.
ION PREDOȘANU



Cititi tot articolul