În perioada 23 iunie – 14 iulie 2019, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii publice, în timp ce desfășurau serviciul de patrulare, dar și cetățeni implicați în viața comunității, cu spirit civic, au depistat diferite bunuri pierdute sau abandonate pe raza municipiului Târgu-Jiu. O parte dintre acestea au fost observate în zona centrală. Este vorba despre: un telefon mobil, o bicicletă, o trotinetă, dar și diferite tipuri de chei pentru accesul în locuințe. Obiectele au fost aduse la sediul Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu, fiind întocmite documentele specifice, conform Legii nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanelor fac demersuri pentru a identifica persoanele care au pierdut bunurile. ,,Cei care se simt îndreptățiți să solicite revendicarea bunurilor sunt rugați să se prezinte la sediul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu din Aleea Minerilor, nr. 4″, a declarat Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu. Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu își desfășoară activitatea în interesul comunității locale, exclusiv pe baza și în executarea legii și îi asigură pe cetățeni că este permanent la dispoziția locuitorilor orașului în limitele stabilite prin lege.
I.M.