Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a spus care este mesajul cu care merge la „Summit-ul Energetic 2019 – Condițiile pentru tranziția energetică durabilă”, care are loc la începutul lunii octombrie la Varșovia. Mesajul este că țările care sunt nevoie să renunțe la cărbune au nevoie de o perioadă de timp pentru asta, dar și de bani. Germania și-a fixat ca țintă să renunțe până în 2038, iar Polonia până în 2040.
Boza a spus într-o declarație pentru Agerpres că Germania şi Polonia au cerut fonduri europene de câte 40 de miliarde de euro fiecare pentru înlocuirea cărbunelui şi pentru reconversie industrială. „Şi România ar trebui să facă o evaluare şi să spună îmi trebuie… nu ştiu, hai să zicem 20 de miliarde de euro – că nu suntem la nivelul lor – să investim în zonele monocolore din Gorj şi Valea Jiului, astfel încât în 15-20 de ani acolo să nu mai existe exploatări de cărbune”, a subliniat şeful CE Oltenia.
Bulgaria şi Spania se pregătesc să facă acelaşi lucru. „Europa trebuie să înţeleagă că atunci când cerem ceva, trebuie să şi oferim. Este atât de dur acest program de decarbonizare, în condiţiile în care doar 8% din emisiile de CO2 sunt din Europa. De ce China, India, Pakistan, SUA, Rusia, Australia nu fac nimic, ţări mari care nu şi-au impus să închidă niciun producător. Credeţi că vom avea un aer mai curat în Europa dacă noi vom închide cărbunele, iar celelalte ţări şi-l vor menţine? Nu cred”, a mai arătat oficialul CE Oltenia.
CE Oltenia a plătit anul trecut certificate de emisii în valoare de 1,45 miliarde de lei, ca urmare a poluării pe care o produce energia termo. Pentru anul acesta, costurile sunt estimate la 1,6 miliarde de lei. (A.A.)