Boza nu știe încă dacă va intra în politică


Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a avut un schimb de replici pe pagina de socializare cu Florin Șarapatin de la PLUS Gorj, care îi tot aduce reproșuri legate de management și nu numai.

Într-unul din comentarii, Boza susține că nu face politică, încă, dar dă indicii despre partidul la care s-ar putea duce. “Nu am intrat în politică şi nu ştiu ÎNCĂ dacă voi intra vreodată. Vă asigur însă că, dacă o voi face, o voi face doar alături de acei oameni ce doresc să facă ceva pentru ţara asta”, a fost mesajul lui Boza.

Nu este prima dată când se discută despre intrarea lui Boza în politică, fiind un subiect la fel de comentat ca o eventuală demitere a acestuia de la CE Oltenia, ambele informații nefiind confirmate până acum. Lumea politică vorbește însă de o candidatură a lui Boza în 2020 pe lista PSD la alegerile parlamentare.

Florin Șarapatin a comentat intențiile lui Boza. “Ştiu că este dreptul lui (ca al oricărui altcineva) de a intra în politică, mai ales că l-am lăsat toţi să confişte agenda publică şi să se comporte deja ca un politician. Cred însă că asta înseamnă că preocuparea pentru CEO (dacă a existat vreodată) o să trecă pe locul al doilea”, a spus Șarapatin. (A.A.)



Cititi tot articolul