BOZA, GREU DE SCHIMBAT II


Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a vrut să-l schimbe azi, din nou, pe Sorin Boza. Nu a reușit, cum nu a reușit nici săptămâna trecută, cât membrii CS au venit cu lecția nepregătită.
Planul de la partid nu se potrivește cu cel de la energie. Membrii Consiliului de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia s-au întrunit, azi, la patru zile de la ultima întâlnire, pentru a-l înlocui pe managerul companiei. Argumentul celor din Consiliul de Supraveghere este raportul Corpului de Control al premierului. Destituirea nu s-a mai făcut, pentru că ședința a fost anulată. Sorin Boza, managerul CEO, a făcut acuze, la Tele3, împotriva celor care au întocmit raportul. Boza a afirmat că aceștia au plagiat un alt raport. Directorul spune și că a contestat raportul în instanță, ceea ce speră să împiedice schimbarea sa din funcție. Deocamdată.
Premierul a trimis Corpul de control la Complexul Oltenia, la începutul anului, imediat după greva declanșată de mineri.

Articolul BOZA, GREU DE SCHIMBAT II apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul