Bogoi, încă un apel către acţionari: ,,Nu e FC Bogoi, e FC Pandurii!”


Antrenorul Adrian Bogoi le-a reamintit acţionarilor de la Pandurii că au lăsat echipa de izbelişte, iar activitatea de la club se desfăşoară în condiţii foarte grele. Principalul trupei gorjene este convins că ar fi putut ataca promovarea în acest sezon, dacă toţi jucătorii valoroşi nu ar fi plecat liberi de contract. Tehnicianul a declarat că şi echipele din eşalonul terţ stau mai bine cu banii decât Pandurii, iar membrii fondatori nu-i sprijină nici moral pe jucători. ,,Într-un an şi jumătate, chiar dacă era jucători foarte tineri, formaseră un nucleu foarte bun. Am pierdut cred că 20 de jucători tineri, în jurul vârstei de 21-22 de ani, foarte buni, cu care putem să formăm o echipă puternică. Dacă acea echipă era bine finanţată, anul acesta puteam ataca promovarea. Aşa, aşteptăm, acestea sunt condiţiile. Din punct de vedere financiar, stăm cel mai rău, nu aş vrea să fiu critic, dar nu suntem nici la nivelul Diviziei C. Chiar avem restanţe mari, un an, un an şi jumătate. Cred că staff-ul tehnic şi jucătorii şi-au făcut datoria, aşteptăm şi acţionarii pentru că suntem unicaţi în lume. Nu sunt costuri foarte mari, pentru că toată lumea vorbeşte să facem echipă bună, dar de câţiva ani, nimeni nu dă niciun leu. Ne descurcăm foarte greu, nu ne putem compara nici măcar cu echipele care au retrogradat în Liga a III-a”, a afirmat Bogoi.Antrenorul l-a dat apoi exemplu pe Nicolae Sarcină, finanţatorul gorjean care a retrogradat cu Energeticianul, deşi a investit sume mari în formaţia care juca în Valea Jiului. ,,Întrebaţi-l pe domnul Sarcină câte milioane a cheltuit şi cât i-a luat să formeze o echipă. Energeticianul s-a format din trei echipe anul trecut, pentru că au fost şi jucători de la Oradea, şi jucători de la noi, 9 jucători. A fost o echipă foarte bine finanţată şi a retrogradat. E foarte greu. Noi, fără niciun ban, şi cu foarte puţină lume alături de noi, am reuşit să menţinem echipa în liga a doua. Eu zic că este un succes mare pentru acest oraş în condiţiile care am activat. Acţionarii trebuie să vină să finanţeze, pentru că nu e FC Bogoi, e FC Pandurii, să vină măcar să-i încurajeze pe aceşti copii”, a mai spus antrenorul. Până la următoarea etapă cu FC Argeş, Pandurii încearcă să-l legitimeze şi pe Kazuki Takahashi, un mijlocaş japonez de 22 de ani, care a evoluat ultima oară la echipa lui Adrian Mititelu, FC U Craiova.“Mai avem un jucător alături de noi, un mijlocaş, o să vedem săptămâna aceasta. De două săptămâni tot încercăm să îl legitimăm şi Federaţia ne refuză”, a precizat Bogoi.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul