Bobaru radiat din PNL. „Colegii mei nu au avut altceva de făcut decât să ridice mâna la excluderea mea”



Primarul din Bumbești Jiu a fost exclus din PNL.
Alături de Constantin Bobarul din rândul liberalilor mai pleacă alți doi
consilieri locale care, spre deosebire de edil, își vor pierde mandatele.

PNL Gorj a trecut la măsuri extreme.
Înainte de alegerile prezidențiale liberalii scapă de trădători. Primele
plecări au vizat un primar dar și alți doi consilieri locali. Constantin Bobaru
este acum liber să candideze din partea cui vrea după ce conducerea PNL l-a
radiat de drept din partid. Liderul organizației județene susțin că s-au avut
în vedere mai multe aspecte înainte ca BPJ-ul să dispună această măsură
extremă.

A
defilat cu PSD

„În campania electorală au fost o serie
de manifestări care au adus daune PNL-ului. Am luat măsura radierii de drept
din partid a domnilor consilieri Viorel Nicolcioiu de la Padeș și Nicușor Golea
de la Văgiulești dar și a primarului Constantin Bobaru din Bumbești Jiu. Domnul
primar, în timpul campaniei electorale, a fost prezent la o conferință de presă
a PSD-ului mulțumindu-le liderilor PSD pentru nimic. Nu mai spun faptul că
aceea imagine a făcut înconjurul țării contribuind la imaginea cum că PSD și
PNL e aceiași mizerie. De asemenea, domnul Bobaru a făcut o vizită în Uzina
Mecanică Sadu împreună cu Bădălău și pe lângă faptul că a fost total nepotrivit
gestul, a avut un tupeu teribil sa spun că acolo trebuia să fiu și eu”, a
declarat Dan Vîlceanu, liderul PNL Gorj.

Nu
regretă nimic

Edilul în cauză susține că măsura luată
nu-l uimește. Bobaru se aștepta la acest deznodământ. „Mă așteptam, era o
chestie doar de timp. Nu sunt fericit dar nici nu pot să bocesc. Am slujit
acest partid dar viața merge înainte. Există viață politică și fără PNL. Sunt
convins că, colegii mei nu au avut altceva de făcut decât
să ridice mâna la excluderea mea. Acum regretele sunt tardive. Nu m-am dus la
ședința de analiză la care am fost chemat pentru că am avut o treabă privată și
cred că oricum lucrurile au fost spuse. Eu am fost un om disciplinat în partid
dar nu obedient. Nu are Vîlceanu nicio calitate să-l cheme pe Bobaru la ordin.
Numele meu în Bumbești Jiu se leagă de multe lucruri, poate îmi arată și mie
domnul Vîlceanu și cei care stau cocoțați în scaunele lor care sunt realizările
lor”, a declarat edilul.

Articolul Bobaru radiat din PNL. „Colegii mei nu au avut altceva de făcut decât să ridice mâna la excluderea mea” apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul