Beneficiarii DGASPC Gorj, la tratament balnear



Sejur de două săptămâni în stațiunea Bala pentru
beneficiari de la Complexul de Îngrijire și Asistență Dobrița. Direcția
Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj continuă
seria activităților recreative organizate pentru beneficiarii serviciilor
sociale din subordinea sa.

Șapte beneficiari de la Complexul de
Îngrijire și Asistență (C.Î.A.) Dobrița, din cadrul DGASPC Gorj, au pornit spre
Stațiunea de tratament balnear Bala din județul Mehedinți imediat după
Sărbătorile Pascale. Aceștia sunt însoțiți de doi educatori. Sejurul a început
la 1 mai și se încheie în data de 16 mai. 
Sunt incluse servicii de cazare, masă și tratament.  „ Mulțumim conducerii Casei Județene de
Pensii Gorj, pentru sprijinul acordat în vederea alocării biletelor de
tratament! Activități similare vor fi organizate și pentru beneficiarii altor
complexuri rezidențiale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială
și Protecția Copilului Gorj, precum și pentru cei din asistența maternală”, a
declarat directorul DGASPC Diaconescu Laurențiu-Claudiu

Luna trecută, alți 15 beneficiari de la Complexul de Îngrijire și Asistență (C.Î.A.) Suseni s-au bucurat de 16 zile de relaxare în stațiunea Bala, aceștia declarându-se mulțumiți de condițiile de cazare și masă, dar și de sedințele de tratament specific.

Articolul Beneficiarii DGASPC Gorj, la tratament balnear apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul