Un bărbat de 71 de ani, din municipiul Motru, s-a ales cu dosar penal și a rămas fără permis, după ce a fost prins beat la volan. Acesta a fost oprit în trafic, sâmbătă, pe DN 67, de un echipaj din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti, care a constatat, în urma testării cu etilotestul, că șoferul avea o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.”În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Pensionarul riscă să stea până la cinci ani după gratii.