Baschetbaliştii debutează pe 5 octombrie

https://gorjeanul.ro/


Echipa de baschet CSM Târgu-Jiu va intra în focuri la începutul lunii viitoare. Clubul gorjean va mai perfecta două transferuri, iar antrenorul Claudiu Alionescu vrea ca jucătorii străini să fie legitimaţi până la primul meci oficial. Prima competiţie în care trupa gorjeană a fost înscrisă este Cupa României. Până la debutul oficial, conducerea clubului caută parteneri pentru partidele amicale. Deocamdată, baschetbaliştii sunt în perioada de acumulare. ,,Programul nostru de pregătire continuă la nivel local cu două antrenamente zilnice, şi încercăm în perioada următoare să perfectăm două meciuri amicale, pentru că ne lipsesc. Campionatul va începe mai devreme decât era programat pentru liga a doua. Vom începe Cupa României în 5 octombrie, la Focşani, iar returul va avea loc pe 9 octombrie, acasă. Pe 12 octombrie, va avea loc primul meci oficial din campionat, la Miercurea Ciuc. Îmi doresc, în primul rând, ca echipa să fie sănătoasă, pentru că este o perioadă de acumulări fizice şi se va încărca foarte mult. Până atunci, sper să ajungem la parametrii optimi, iar cei doi jucători pe care îi dorim să ajungă la Târgu-Jiu şi să fie toate actele perfectate pentru a putea fi folosiţi încă din primul meci”, a declarat Alionescu.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul