Bărbat din Turburea, prins și beat, și fără permis


Un bărbat de 43 de ani, din comuna Turburea, este cercetat pentru două infracțiuni. Acesta a fost depistat, marți, în timp ce conducea un autoturism, fără să aibă permis și sub influența băuturilor alcoolice.,,Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au depistat, în trafic, un bărbat de 43 de ani, din comuna Turburea, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul avea o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența alcoolului”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cu dosar penal s-a ales, marți, și un bărbat de 48 de ani, din Bumbești-Jiu. ,,La data de 7 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu au depistat, în trafic, un bărbat de 48 de ani, din localitate, în timp ce conducea, pe raza oraşului, un  autoturism, având o concentraţie de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a mai declarat Corina Scurtu.  Bărbaţii au fost conduşi la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
L.F.



Cititi tot articolul