Autoritățile din Târgu Jiu au reușit să atragă fonduri de la Ministerul Culturii pentru restaurarea operelor lui Constantin Brâncuși. De asemenea, au fost alocate sumele necesare și pentru efectuarea unor expertize la Podul Ferdinand din zona insulei râului Jiu, unde se află două tronsoane abandonate. Viceprimarul din Târgu Jiu, Adrian Tudor, a precizat că au fost făcute demersuri prin intermediul Centrului de Cercetare și Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din cadrul primăriei. Sumele se vor aloca în acest an prin Programul Național de Restaurare, iar finanțarea va fi de 400.000 de lei și va viza în principal lucrări de restaurare la operele din piatră din Parcul Central. Este vorba de Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului. Acestea vor fi desprăfuite și chituite unde va fi nevoie. Se va aplica și o procedură de biocidare pentru eliminarea microorganismelor din alveolele pietrei. În ceea ce privește tronsoanele rămase din vechiul Pod Ferdinand, acestea vor fi expertizate și vor fi identificate cele mai bune soluții de restaurare și de punere în valoare.
Vox 1 Adrian Tudor