«Avocatul Simionescu», cercetat după ce a vrut să-i păcălească pe pompierii gorjeni


Tânărul ajutat financiar, luni, de angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, după ce a reușit să impresioneze prin faptul că, deşi ar fi crescut prin centrele de plasament, ar fi încercat să câştige un ban cinstit din vânzarea unor pixuri şi iconiţe, s-a ales cu dosar penal. Polițiștii îl cercetează pentru înșelăciune, după ce s-a descoperit că a vrut să-l ţepuiască, în 2014, și pe şeful ISU Dobrogea, de la acea vreme. De această dată, bărbatul s-ar fi dat drept avocat, spunând că dorește ca un tânăr cu probleme de sănătate să fie ajutat. ”Polițiști din cadrul Poliției municipiului Târgu-Jiu au fost sesizati de ISU Gorj, cu privire la faptul că, la data de 17 aprilie, o persoană necunoscută, care s-a recomandat că fiind «avocatul Simionescu», ar fi indus în eroare mai mulți lucrători din cadrul ISU Gorj, solicitand și ulterior obținând sprijin financiar în valoare de 1.000 de lei pentru o persoană prezentată în mod ireal ca având o situație materială precară și suferind de diverse afecțiuni medicale. Polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de înșelăciune, fiind un bărbat de 31 de ani, din comuna Rădoiești, judetul Teleorman. Prejudiciul cauzat a fost recuperat și predat persoanei vătămate. Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Când și-au dat seama că nu le-a fost prezentată o situație reală, reprezentanții ISU Gorj au anunțat oamenii să se ferească de acest tânăr.

”Feriți-vă de Mariean Roberto Nelu! Ieri, noi l-am ajutat. Un personaj controversat care s-a dovedit că a cerut şi a primit sume de bani din partea mai multor oameni, sensibilizându-i cu povestea şi cu starea lui de sănătate. I-am rugat pe colegii poliţişti să-l verifice pe acest om şi s-a dovedit că trecutul lui nu este tocmai al unui om de bună credinţă. A avut în repetate rânduri probleme cu legea, tocmai pentru că a încercat și, în foarte multe cazuri a și reușit, să convingă mai multe persoane și instituții să-i ofere sume de bani, pozând în ceea ce nu este. A fost puțin și pe la închisoare, dar acest lucru se pare că nu l-a marcat, dacă a continuat să se țină de prostii. Noi am fost oameni de bună credință și i-am dăruit banii din suflet, sperând astfel că îi vom face un Paște mai bun și că îl vor ajuta să-și trateze bolile pe care susține că le are. După ce colegii polițiști l-au verificat și l-au identificat, am descoperit că avea asupra lui destui bani încât să-și petreacă Paștele cu o masă îmbelșugată ca un adevărat domn. Am luat hotărârea să ne recuperăm banii pe cale amiabilă și să-i folosim pentru a ajuta niște copilași. Măcar ei sunt inocenți, nu au nicio vină, sunt la vârsta la care abia li se formează caracterul, iar primul factor care îl influenţează este educaţia. (…) Zilele următoare o să încercăm să ajutăm doar copii. Asta după ce vom verifica de două ori cine merită ajutor și cine nu! Vom încerca să aducem bucurie de Paşte mai multor copii pentru care soarta nu a fost foarte îngăduitoare şi mediul în care trăiesc este unul foarte sărac”, este mesajul postat de reprezentanții ISU Gorj, pe pagina de Facebook a instituției.



Cititi tot articolul