Procesul unui fost director din Complexul Energetic Oltenia a fost amânat până la toamnă. Doi avocați din dosar se află în carantină și au depus acte medicale la termenul de joi, 2 iulie, cerând amânarea procesului.
Daniel Antonie, fostul șef al Direcției Miniere, a fost condamnat în acest dosar la 4 ani de închisoare cu executare. Sentința a fost dată de Tribunalul Gorj în octombrie 2019.
Procurorii și inculpații din dosar au atacat sentința cu apel….