Aurel Popescu, președintele PSD Târgu-Jiu, nu știe dacă se află printre social-democrații care sunt sondați în acestă perioadă pentru stabilirea candidatului la Primăria Târgu-Jiu, la alegerile locale de anul viitor. Deși susține că este prematur să fie adus în discuție subiectul legat de alegerile de anul viitor, vicele din municipiu spune că și-a arătat disponibilitatea de a discuta cu președintele PSD Gorj, Mihai Weber, pe această temă. Aurel Popescu afirmă însă că prioritare ar trebui să fie acum alegerile prezidențiale, iar abia mai apoi organizația județeană ar trebui să se preocupe de stabilirea unui candidat pentru localele de anul viitor. În ciuda acestui lucru, la nivelul PSD Gorj, a fost demarat deja un sondaj de opinie, însă nu se știu și numele celor care au fost incluși în sondaj. Singurul nume cert al celui care a fost inclus în sondajul de opinie este cel al prefectului de Gorj, Ciprian Florescu, reprezentantul Guvernului în teritoriu declarând că a și fost chestionat cu privire la acest aspect. În rest, conducerea PSD Gorj a anunțat că în studiul sociologic au fost introduse numele a cel puțin cinci persoane, însă președintele organizației municipale, Aurel Popescu, afirmă că, la fel ca și la sondajul anterior demarat de partid, nu a fost întrebat dacă vrea să fie sondat alături de alți social-democrați care aspiră la o candidatură la Primăria Târgu-Jiu.
Vox 1 Aurel Popescu
Varianta ca un candidat din afara partidului să fie susținut pentru o candidatură la Primăria Târgu-Jiu nu pare să fie agreată de Aurel Popescu, președintele PSD Târgu-Jiu. Acesta susține că, în cazul în care se va merge, totuși, pe acestă variantă, trebuie făcută o consultare, în prealabil cu membrii de partid.
Vox 2 Aurel Popescu