Au început audierile la IPJ Gorj în dosarul busturilor exilate la Vladimir!


Începând de luni, polițiștii de la IPJ Gorj-Biroul de Investigare a Criminalității Economice au inițiat audierea denunțătorului din dosarul penal ce privește strămutarea busturilor Tătărăștilor la Vladimir. Prima audiere a durat două ore, denunțătorul comunicând informații suplimentare de care avea cunoștiință, legat de avizele emise de instituțiile din Gorj, dar și de cheltuielile nejustificate făcute de către Muzeul Județean pentru a scăpa de necazul adus de imputarea sumelor mari de bani de către Curtea de Conturi a României.

Dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 27 februarie, ca aceast for să îl redirecționeze spre DNA Craiova care l-a transmis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Procurorul de caz a trimis dosarul spre cercetare IPJ Gorj, polițiștii începând acum, după Paște, audierile în acest dosar, inițial chiar cu denunțătorul.
Acesta a fost întrebat ce anume cunoaște din cele petrecute cu busturile, iar denunțătorul a pus la dispoziția anchetatorilor documentele pe care le deține și din care reiese, după cum s-a mai precizat în presă, că sunt probleme mai ales cu cheltuielile neautorizate și avizele de amplasare ale celor două lucrări la Vladimir.

Contract cu schepsis
Un fapt interesant este contractul de drepturi de autor încheiat între sculptorul Paul Popescu și Muzeul Județean Gorj prin care se prevede, în mod expres, că realizarea lucrării de sculptură ,,Bust Arethia Tătărescu” va fi amplasat în cadrul Parcului Arethia Tătărescu din Târgu-Jiu, deci, în niciun caz la Vladimir. Un alt fapt care reiese din acest contract este că niciuna dintre părți nu s-a angajat să obțină avizele necesare pentru amplasare, adică avizul Ministerului Culturii și Identității Naționale întrucât este zonă urbană. Ar fi interesant de știut, dacă Primăria Municipiului Târgu-Jiu ar fi emis autorizație de construcție pentru cele două monumente de for public, dar în special pentru cel al Arethiei.
Mai mult, directorul Muzeului Județean Gorj, Dumitru Hortopan, apreciază public că a făcut o operație de demontare și nu de demolare a lucrărilor fapt contrazis de aprecierile juristului CJ Gorj, Costel Marcău și ale managerului Public Ion Dobre. Cei doi afirmă în mod clar că intervenția a fost de demolare.
A.STOICA



Cititi tot articolul