Cetățenii din zona Narciselor mai au de așteptat până să vadă asfalt pe străzile din cartier. Municipalitatea a anunțat, astăzi, că așteaptă rectificarea din august pentru a da drumul la lucrări. Un lucru este cert: în acest an, nici vorbă de finalizarea lucrării.
O nouă promisiune nerespectată. Asfaltarea străzilor din zona Narciselor se amână încă o dată. Lucrările care nici măcar nu au început vor fi lăsate pe lista „vom face”, municipalitatea declarând că în luna august, la rectificare este posibil să se toarne ceva asfalt.
Primele repartiții în zona Narciselor s-au făcut în urmă cu mai bine de 10 ani, de atunci municipalitatea târgujiană a tot promis că va creea condiții contribuabililor care și-au ridicat case. Dacă, la început, investiția nu era rentabilă, în sensul că în zonă urmau să aibă loc lucrări pentru racordarea imobilelor la utilități, acum această scuză nu mai este valabilă. În aceste condiții, cetățenii care plătesc taxe și impozite sunt obligați ca la fiecare ploaie să scoată apa din curți și case pentru că zona mlăștinoasă se transformă rapid într-un lac imens.
Articolul ASFALT ÎN CARTIERUL NARCISELOR, MAI TÂRZIU apare prima dată în Tele 3.