Suporterii gorjeni aşteaptă cu nerăbdare inaugurarea noului stadion. Biletele se vând ca pâinea caldă la Târgu-Jiu, iar noua arenă, fără îndoială, va fi arhiplină la partidele de vineri. Meciul oficial dintre Pandurii şi Universitatea Cluj începe la ora 18.00, fiind precedat de o partidă de old boys între glorile Pandurilor şi foşti internaţionali (ora 15.00).
,,Ieri (n.r. luni), în câteva ore, s-au vândut 2000 de bilete. Sunt convins că, până vineri, se vor epuiza toate cele 10.000 de bilete puse în vânzare.Am mai dat 1000 de invitaţii pentru toţi copiii până-n 14 ani, legitimați la toate cluburile din judeţ. 500 de bilete au rezervate şi suporterii de la Cluj. Sunt convins că va fi un spectacol, atât în tribune, cât şi pe teren. Sper să debutăm cu dreptul pentru stadion”, a spus principalul creditor al clubului, Marin Condescu.La Târgu-Jiu ar putea ajunge şi cel mai mare antrenor român în activitate, Mircea Lucescu.
Cătălin Pasăre