Aproape 30 de metri cubi de lemn au fost confiscaţi de poliţişti, în urma unor controale făcute, luni, de poliţiştii din Tismana și specialiștii Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea și ai Ocolului Silvic Padeș, pentru verificarea legalității depozitării și transportului de material lemnos, efectuat pe raza localităţii Padeș.,,Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că o societate comercială din Tismana a expediat volumul de aproximativ 22 metri cubi lemn foc fag, fără a înscrie în documente data și ora plecării transporturilor de la societate. Polițiștii au luat măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii 171/2010, republicată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, fiind dispusă și confiscarea volumului de material lemnos. La aceeaşi dată, poliţiştii au efectuat un control la o altă societate comercială, din aceeaşi localitate, ocazie cu care au constatat faptul că societatea a primit în depozit volumul de aproximativ șase metri cubi lemn foc fag, cu aviz de însoțire a cărui valabilitate era expirată. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au dispus măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii 171/2010, republicată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea valorică a materialului lemnos”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Astfel de acțiuni vor fi efectuate pe raza întregului județ.
L.F.