Aproape 200 de amenzi aplicate de polițiștii gorjeni transportatorilor de mărfuri și persoane


Polițiști
din cadrul Serviciului Rutier şi subunităţilor teritoriale de poliţie au
desfăşurat, pe toată durata săptămânii trecute, o acţiune de verificare a
legalităţii transportului rutier public de marfă, cu masa totală maximă
autorizată mai mare de 3,5 tone şi de transport persoane cu capacitatea mai
mare de 8+1 locuri, în cadrul campaniei preventive TRUCK & BUS.

„În
cadrul acțiunii, polițiștii au verificat în trafic peste 900 de autovehicule și
au aplicat 190 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor rutiere de către
conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și
transportului de marfă, conform OUG 195/2001 privind circulația pe drumurile
publice, HG 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului
(CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21
octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie
îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, OG
37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele
de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi
utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, HG 1373/2008
privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile
pe drumurile publice din România și Legii 132/2017 privind asigurarea
obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin
accidente de vehicule şi tramvaie. Eficiența acțiunii a constat în faptul că,
în perioada desfăşurării nu a fost înregistrat nici un accident rutier soldat
cu victime omeneşti în care să fie implicaţi cu vinovăţie conducătorii autovehiculelor
destinate transportului rutier public de marfă şi persoane, fiind atinse
obiectivele propuse“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

Activităţile
de control au fost desfăşurate simultan în toate statele membre ale Uniunii
Europene, conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere
din  Europa (TISPOL).

Articolul Aproape 200 de amenzi aplicate de polițiștii gorjeni transportatorilor de mărfuri și persoane apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul