Apel pe facebook pentru recrutarea membrilor PNL Țicleni


Președintele PNL Țicleni, Constantin Brănescu, a lansat, ieri, pe o pagină de socializare, un apel pentru toți cei care doresc să intre în echipa formațiunii locale.

,,După cum am promis, din proprie inițiativă, am decis să modific puțin termenii și condițiile în care se va face politica liberală la nivelul localității noastre. Începând de azi (n. r. ieri), porțile Partidului Național Liberal – Biroul Țicleni – sunt deschise, orice persoană interesată să facă parte din rândurile partidului fiind așteptată să se înscrie.
Tot de azi (n.r. ieri) am decis să modific structura de conducere a biroului, fiind acceptată orice persoană cu profil moral, cu spirit de inițiativă, dornică să pună umărul la reconstrucția urbei noastre. Așa cum am zis, îmi propun și vă propun ca, după iunie 2020, orașul (urmare votului dvs de încredere) să fie condus de dvs, atât direct, cât și prin consilierii PNL care vă vor reprezenta. Deoarece doresc să constitui componența posibilului Consiliu Local, vă aștept și aici și personal la mine, cu propuneri de noi posibili consilieri locali, persoane nepătate politic, persoane curajoase, cinstite, cu gândire sănătoasă, persoane care să se opună pertinent și dezinteresat personal la toate deciziile greșite impuse a fi luate de viitoarea conducere a Primăriei Țicleni (oricare ar fi aceea). Mai în toate mandatele, Primăria Țicleni a fost condusă de un grup restrâns de persoane, interesate (probabil) doar de ei și bunăstarea lor sau a apropiaților, oponenți ai bunăstării colective, distrugători ai urbei prin deciziile pripite și gresite votate cu ușurință. Eu susțin conducerea orașului prin toți cetățenii, afiliați sau nu politic, transparență în luarea deciziilor, transparență în cheltuirea banului public, transparență și consultare reală în adoptarea hotărârilor. Trebuie să punem piciorul în prag, să ne impunem punctul de vedere, să determinam acțiuni benefice localității (comună sau oraș).Actuala conducere, prin modul dictatorial, prin dezinteres și acțiuni la limita legalității, a adus orașul în pragul colapsului financiar, în continuă depopulare, viața de zi cu zi fiind molipsită de griji și frământări. Prin plăți a unor lucrări fictive, prin lucrări de mântuială, prin investiții fără viitor și fără acoperire, prin acțiuni gândite prost, prin plata unor salarii fără acoperire în muncă, în rentabilitatea postului, conducerea primăriei a adus găuri negre în buget, a distrus încrederea multor cetățeni în ziua de mâine. Eu vă propun să punem punct și să o luăm de la capăt. Încă se mai poate!”, a transmis consilierul local PNL Țicleni, președinte al formațiunii politice locale.
Izabell Molnar



Cititi tot articolul